Atacantul irakian participant la Cupa Mondială, Aymen Hussein, a fost reţinut şi interogat timp de aproape şapte ore la aeroportul O'Hare din Chicago după ce a sosit împreună cu echipa, sâmbătă dimineaţă. Incidentul a fost confirmat de un oficial irakian, potrivit Reuters.

Hussein a primit, în cele din urmă, permisiunea de a intra în America, dar fotograful echipei nu a fost lăsat să intre în Statele Unite! Telefonul lui Hussein a fost verificat la sosire, a declarat oficialul irakian. „Fotograful echipei naţionale, Talal Salah, a fost reţinut mai mult de 10 ore, a fost supus unor verificări similare ale telefonului şi, în cele din urmă, i s-a refuzat intrarea în Statele Unite”, a adăugat oficialul, potrivit news.ro.

Hussein, în vârstă de 30 de ani, conduce o linie de atac redutabilă din care fac parte şi Ali Al-Hamadi, de la Ipswich Town, precum şi tinerii talentaţi, Ali Jassim şi Youssef Amyn.

Fanii au ieşit în zori pentru a întâmpina echipa Irakului la aeroport, fluturând steaguri şi rugându-i pe jucători să pozeze pentru fotografii cu mai puţin de o săptămână înainte de începerea turneului.

Irakul revine la Cupa Mondială pentru prima dată de la debutul său, înregistrat acum 40 de ani. În grupa I, irakienii vor întâlni Franţa, Senegal şi Norvegia.