OPINIE Numirea lui Mircea Lucescu ca selecționer a fost o decizie de suflet și una reparatorie, dar nu cea mai inspirată

Venerabilul manager a făcut o mare eroare când a accept să revină în antrenorat, la vârsta de 78 de ani

Chiar dacă nu s-a soldat cu o calificare la Cupa Mondială, numirea lui Mircea Lucescu ca selecționer al României, în 2024, a adus lecții valoroase pentru conducerea și Comisia Tehnică a FRF. Cea mai importantă este că, oricare ar fi numele antrenorului ales să ocupe această funcție prestigioasă și oricâtă experiență profesională se consideră că ar avea, contează mai mult să fie omul potrivit la momentul potrivit și să aibă vigoare în aplicarea planului său.

Cu tot respectul pentru cariera fabuloasă a domnului Lucescu și pentru imensa sa abilitate fotbalistică, venerabilul manager a făcut o mare eroare când a accept să revină în antrenorat, la vârsta de 78 de ani. Orgoliul a făcut să creadă că poate reînnoda firul rupt în 1986, dar patru decenii își pune amprenta oricui, iar în fotbal, mai ales în fotbalul românesc, contează foarte mult ultima impresie. 

Poate că era momentul revenirii domnului Lucescu în 1990, 1994, 2001 sau 2016, dar în 2024 acesta trebuia să accepte să fie consilier, director tehnic sau manager al loturilor naționale, poziții mult mai puțin solicitante din punct de vedere emoțional și fizic decât cea de antrenor principal.

După meciul cu Turcia, Mircea Lucescu a bătut recordul de vârstă pe banca unei echipe naționale (80 de ani și 7 luni), precedenta performanță fiind deținută de Alan Taylor, fostul selecționer al Insulelor Cook. Una peste alta, ultimii doi ani au reprezentat o experiență benefică, pentru Federație, domnul Lucescu, fani și presă. Dar păcat că am rămas doar cu experiența și nu și cu o dezvoltare ascendentă și o calificare la Mondial. 

"Regele" are două mari conflicte de interese

În ultima săptămână, s-a vorbit mult despre revenirea lui Gheorghe Hagi (61 de ani) la cârma naționalei, după scurta experiență din 2001 (1 septembrie - 27 noiembrie) și fiasco-ul barajului cu Slovenia. Acesta are acum mult mai multă experiență ca antrenor și manager de club, față de meciurile din preliminariile CM 2002, când agățase ghetele în cui de doar patru luni de zile și primise carnetul de antrenor pe o procedură simplificată, după parcursul fabulos de la Mondialul din 1994. Dar pe lângă experiența acumulată și rezultatele bune cu un club relativ mic din Liga 1, FC Viitorul / Farul Constanța, "Regele" are două mari conflicte de interese. 

Primul este evident, pentru că în lot se găsește fiul său, Ianis Hagi. Atacantul a primit banderola de la tatăl său la Viitorul la vârsta de 16 ani, 9 luni și 22 de zile, devenind astfel cel mai tânăr căpitan de echipă din istoria Ligii 1, și a beneficiat de atâtea șanse câte putea să-i acorde un părinte copilului său. Teoretic nu ar fi o problemă relația de rudenie, pentru că și Cesare Maldini, Johan Cruyff, Diego Simeone, Danny Blind sau Sergio Conceicao și-au antrenat fiii, dar într-un fotbal ca al nostru orice nereușită viitoare (precum cele două ratări mari din meciul cu Turcia) va fi speculată la maximum. 

În al doilea rând, deși și-a cedat recent pachetului majoritar de acțiuni către cumnatul său, Gheorghe Popescu, Hagi senior va rămâne părintele spiritual și eminența cenușie la clubul dobrogean. În urmă cu un deceniu, acesta spunea că "sunt sigur că vor fi cel puțin 11 jucători din academie în circuitul echipei naționale", așa că la orice convocare a unui jucător format de Academia Hagi în detrimentului altuia fără legătură cu AGH se va pune în discuție echidistanța selecționerului, iar atmosfera va fi și mai toxică decât e în mod normal. 

Cert este că nucleul actualei generații mai are la dispoziție încă una-două șanse de a se califica la un turneu final, înainte să înceapă să le scârțâie încheieturile. Rămâne de văzut cine va fi ales să îi conducă spre aceste obiective și ce a învățat FRF din mandatul lui Mircea Lucescu.