Poli Timișoara a promovat în Liga 2, după trei sezoane în al treilea eșalon, iar proiectul de pe Bega este cu adevărat ambițios încă din primul sezon în al doilea eșalon. Echipa țintește accederea în Superliga României și, în primă fază, prezența în play-off.
Bănănțenii nu pierd timpul și au anunțat deja mai multe transferuri spectaculoase. În paralel se lucrează și la infrastructura, spune directorul general Dinu Bara, care anunță că bugetul va fi unul pe măsura obiectivului.
Dinu Bara: ”Vrem condiții logice pentru a putea emite pretenții”
În sezonul 2026-2027, Poli va evolua și pe un stadion nou. Arena ”Eroii Timișoarei” va fi gata în iarnă, după ce lucrările au ajuns deja în faza finală. Va avea peste 10.000 de locuri, iar costurile proiectului se vor ridica la un total de 23 de milioane de euro.
„A fost închiriat un hotel integral, angajat niște bucătari care să ofere o nutriție corespunzătoare pentru un sportiv de la care noi avem pretenții de performanță. Unitatea de cazare este curată, nu este de lux, dar este în niște condiții bune și este la 2-3 minute de bazele de pregătire și infrastructura sportivă a lui Poli.
Încercăm să gândim acum zona de recuperare, zona de cabinete medicale, să avem niște condiții logice pentru a putea emite pretenții”, a spus Dinu Bara, pentru Sport.ro.
”Bugetul? Pe măsura așteptărilor”
„Bugetul este adaptabil. Să vă spun un buget, ar trebui să vă dau doar cheltuielile fixe și suntem în plină campania de transferuri. Bugetul unui club de fotbal ar trebui să pornească de la niște necesități fixe și reale, la momentul la care îmi puneți întrebarea.
Noi anul trecut am avut patru jucători cu ligamentele încrucișate operate. A trebuit să le plătesc toate costurile și să aduc alți patru jucători. Necesitățile unui club de fotbal sunt în timp real, în momentul în care apar necesități, să nu pierdem foarte mult timp, să încercăm să le acoperim.
Bugetul, ca să vă spun, este în curs de a se constitui și va fi prezentat Consiliului de Administrație în următoarele zece zile. Vă pot spune că bugetul va fi unul adaptat pentru îndeplinirea obiectivului de a accede în play-off. Unul pe măsura așteptărilor”, a mai spus oficialul bănățenilor.
Andrei Artean (32 de ani), Aurelian Chițu (35 de ani), Mihai Ronț (19 ani), Stephan Drăghici (28 de ani), Ștefan Ștefanovici (24 de ani), Dan Spătaru (21 de ani) și Ovidiu Popescu (32 de ani).
Mișcare importantă în club: Iosif Rotariu, șef al departamentului de scouting
Politehnica a anunțat oficial că Iosif Rotariu va fi noul șef al departamentului de scouting din cadrul clubului, rol pe care l-a mai avut și în perioada 2022-2024. În plus, fostul mare internațional este și membru în Comitetul Director al clubului, dar și consilierul directorului general Dinu Bara pe partea sportivă.
”Mă bucur că voi lucra în acest departament pentru Poli. E un lucru pe care l-am mai făcut și pe care știu să-l fac. Mi-a făcut mare plăcere să fiu la departamentul de scouting al lui Gică Hagi, am o experiență foarte mare, am lucrat foarte mulți ani în acest domeniu. Am și adus câțiva jucători care au ajuns să joace la nivel de SuperLiga, am fost prin toată țara.
Voi colabora cu Florin Bătrânu, cu care mă înțeleg foarte bine. Cu el am mai colaborat în perioada Poli II, în acea generație cu Luchin, Axente… Sunt cei doi băieți care lucrează pe partea de statistică, pe partea tehnică, și care este esențială în a alege jucătorii de perspectivă. Ei se vor ocupa de toate datele tehnice, de monitorizare a jucătorilor. Iar eu voi merge personal să-i văd, împreună cu Florin”, a spus Iosif Rotariu.