Jucătorii Portugaliei nu s-au lăsat influențați de scandalul dintre echipa națională și Cristiano Ronaldo și au încheiat perfect pauza internațională cu victorie în fața Norvegiei pe teren propriu.
Lusitanii s-au impus, scor 2-1, cu echipa lui Erling Haaland, într-un meci din runda a 4-a din Grupa 4, a Ligii A din Nations League.
Portugalia a reușit patru din patru cu Jorge Jesus pe bancă
Echipa lui Jorge Jesus s-a văzut condusă în minutul 36, după ce Ajer a deschis scorul cu un șut superb din afara careului, în urma unei pase de la Odegaard.
Avantajul norvegienilor a durat doar două minute pentru Joao Cancelo i-a făcut concurență „rachetei” lui Ajer cu un șut excelent din prima, din voleu.
După o a doua parte înclinată înspre lusitani, Goncalo Ramos a stabilit scorul final cu golul său din minutul 79, în urma unei pase excelente venite de la Joao Felix.
Portugalia a rămas în zece oameni în urma eliminării lui Francisco Conceicao pentru cumul de cartonașe galbene.















































