FOTO Ce a făcut Ungaria în Nations League, în timp ce România era spulberată de Polonia

Ce a făcut Ungaria în Nations League, în timp ce România era spulberată de Polonia Fotbal extern

În timp ce România era spulberată de Polonia la Varșovia cu 6-0, Ungaria a reușit prima victoria din grupa din UEFA Nations League.

Pe teren propriu, la Budapesta, maghiarii au reușit să câștige toate cele trei puncte din meciul cu Georgia, încheiat cu scorul de 1-0. Pentru adversarii Ungariei au evoluat vedetele Mamardashvili, Mikautadze sau Kvaratskhelia.

Ungaria, prima victorie din grupa de Nations League

Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 35 de Milos Kerkez, fundașul stânga de la Liverpool, astfel că Ungaria a ajuns la patru puncte după primele trei partide și va încheia această campanie în deplasare, cu Ucraina.

De partea cealaltă, Georgia va juca tot în deplasare cu liderul-surpriză din Grupa 2, Irlanda de Nord, care are șapte puncte după primele trei runde.

Ungurii au reacționat după ce Polonia a umilit România

Ungurii au reacționat imediat după meciul pierdut clar de „tricolori” cu Polonia, iar nemzetisport.hu a titrat: „Coșmarul turcilor și al românilor a continuat în Liga Națiunilor”. Maghiarii au descris apoi desfășurarea partidei de la Varșovia.

„În Grupa 4 a Ligii B, soarta României, care până atunci fusese fără puncte, a fost pecetluită foarte repede în meciul împotriva polonezilor de la Varșovia: Radu Drăgușin a fost eliminat pentru oaspeți în minutul 22, iar polonezilor li s-a acordat și un penalty, transformat de veteranul Robert Lewandowski . 

Adevărata forță poloneză a început apoi în repriza secundă: Lewandowski a marcat al doilea său gol în minutul 47, iar apoi polonezii au preluat conducerea cu trei goluri datorită unui autogol. În minutul 62, Piotr Zielinski a marcat al patrulea gol al gazdelor, iar Jan Bednarek al cincilea, patru minute mai târziu. Apărarea românească, distrusă, a capitulat încă o dată în timpul atacului: în minutul 86, Lewandwoski a marcat pentru a treia oară, scorul final fiind 6-0”, au scris maghiarii.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!