Cetatea a câștigat Seria 1 din Liga 3
Cetatea Suceava a reușit promovarea directă în Liga 2, după un parcurs impecabil în play-off-ul de Liga 3. A avut victorii pe linie și a reușit să surclaseze incomoda rivală județeană Șoimii Gura Humorului. "Cavalerii Nordului" au terminat pe locul 1 în Seria 1 a play-off-ului de Liga 3, iar la meciurile de pe teren propriu au avut în mod constant peste 4.000 de spectatori.
Conform presei regionale, autoritățile locale și-au anunțat intenția de a ajuta financiar echipa în sezonul viitor. Cu un buget preconizat la peste două milioane de euro, cu o renovare a bazei de pregătire și cu mari șanse să evolueze pe Areni, după lucrări de modernizare, "alb-albaștrii" au ca obiectiv calificarea în play-off-ul ediției viitoare de Liga 2 și înscrierea în lupta pentru o promovare istorică. În acest moment, singurele echipe din zona Moldovei aflate în Liga 1 sunt FC Botoșani (jud. Botoșani) și Oțelul Galați (jud. Galați).
A mai jucat în Liga 1 în sezonul 1987-1988
CSM Cetatea Suceava este un club înființat în 1932, care a mai purtat denumirile Cetatea, CFR Ițcani, Spartac Burdujeni, Flamura Roșie, Progresul, Victoria, Dinamo, Viitorul, Chimia și Club Sportiv Municipal 1932 Cetatea Suceava. Evoluează pe Stadionul Areni (7.000 locuri), inaugurat în 1963 și renovat în 1977, 1982, 2002 și 2026. Pe aceeași arenă au mai jucat, de-a lungul timpului, Foresta Fălticeni, Sporting Suceava și Foresta Suceava.
Echipa îl are pe banca tehnică pe experimentatul Petre Grigoraș (61 de ani), fost antrenor al echipelor Farul, FC Onești, Petrolul Moinești, Oțelul Galați, Poli Iași. Pandurii Tg. Jiu, CFR Cluj, ASA Tg. Mureș, ACS Poli Timișoara, Foresta Suceava și Axiopolis Cernavodă. De asemenea, lotul cuprinde jucători cu experiență la nivel primelor două ligi din România, precum Marian Drăghiceanu, Antonio Vlad, Gabriel Răducan, Juan Pătraşcu, Alexandru Zaharia, Răzvan Gorovei, Ciprian Perju, Ruben Sumanariu sau Cosmin Tucaliuc.
Formația suceveană a evoluat un singur sezon în Liga 1, 1987-1988, când a terminat pe locul 18 și a retrogradat, cu un lot care îi cuprindea pe Gigi Mulțescu, Radu Cașuba, Liviu Goian, Victor Gălușcă sau Florin Cristescu.
Foto - CSM Cetatea 1932 Suceava (FB)
















