Invitat telefonic la emisiunea VoyoSport Live, fostul fundaș al roș-albaștrilor, Iasmin Latovlevici, a analizat eșecul campioanei și a comentat inclusiv declarațiile făcute de Mihai Stoica înaintea returului.

După înfrângerile cu 2-3 și 1-4 în fața letonilor, FCSB și-a încheiat parcursul european încă din primul tur disputat în acest sezon.

Iasmin Latovlevici: „M-a surprins ce a declarat MM”

Fostul internațional a mărturisit că declarațiile oficialului FCSB au fost neașteptate și consideră că acestea au oferit un plus de motivație adversarilor.

„Nu mă mai poate surprinde nimic în fotbal. Poți să te aștepți la orice. Ce m-a surprins pe mine a fost ce a declarat MM. Poate că o fi știut el, dar trebuia să țină cont că, oricât de slab e cineva, trebuie să aibă și un orgoliu. Și asta s-a și văzut.

Nu cred că au fost mai valoroși decât FCSB, dar mereu când jucam în Europa preferam primul meci în deplasare. Dacă făceai un rezultat bun afară, acasă era cu totul altceva. Acum a fost invers”, a declarat Latovlevici la VoyoSport Live.

„La echipele mari trebuie mai mult”

Fostul fundaș, triplu campion al României cu FCSB, consideră că presiunea și exigențele de la un club de asemenea nivel trebuie asumate de fiecare jucător.

„Nu e ușor, dar lumea s-a schimbat. Pe vremea noastră trebuia să performezi ca să rămâi la un club mare. Dacă nu, venea altul în locul tău. La echipe de genul ăsta trebuie mai mult.

Acum este important să se concentreze pe ce a rămas de făcut. Nu trebuie să pună și mai multă presiune pe ei. Trebuie să performeze și să termine campionatul cât mai bine”, a mai spus fostul fundaș.

FCSB încearcă acum să lase în urmă dezamăgirea europeană și își concentrează atenția asupra SuperLigii. Roș-albaștrii primesc vizita Farului Constanța în etapa a treia, iar o victorie i-ar readuce pe primul loc în clasament.