Fiorentina, echipă care l-a transferat în această vară pe Radu Drăgușin (24 de ani), se pregătește să trimită o ofertă către Real Madrid pentru împrumutul aripii dreapta Franco Mastantuono (18).
Franco Mastantuono, dorit sub formă de împrumut de Fiorentina
Despre interesul formației din Serie A au scris jurnaliștii spanioli de la AS, citați de italienii de la tuttomercatoweb.com.
La rândul său, Mastantuono ar avea de câștigat, deoarece ar primi la gruparea „viola” mai multe minute decât îi poate oferi Jose Mourinho pe Bernabeu.
Adolescentul argentinian este văzut la Real Madrid ca un diamant neșlefuit. Mastantuono era utilizat de Xabi Alonso ca titular la începutul sezonului trecut, însă și-a pierdut statutul rapid.
Un amical, un moment oportun pentru negocieri
Real Madrid și Fiorentina vor disputa un amical pe 1 august, ocazie cu care cele două cluburi pot negocia împrumutul.
De serviciile lui Franco Mastantuono mai sunt interesate Fulham, Real Sociedad, Sporting și Juventus.
- 35 de meciuri, trei goluri și o pasă de gol a adunat argentinianul la Real Madrid.
- 45.000.000 de euro este cota de piață a lui Franco Mastantuono pe Transfermarkt, fix cât au plătit „Los Blancos” către River Plate pentru jucător în august 2025.