Jovo Lukic, față în față cu transferul carierei! Clubul cu pretenții din top 5 campionate a intrat pe fir

Jovo Lukic, față în față cu transferul carierei! Clubul cu pretenții din top 5 campionate a intrat pe fir Superliga

Două echipe din Germania sunt interesate de serviciile lui Jovo Lukic. 

Jovo Lukic (27 de ani) ar putea prinde transferul carierei vara aceasta, după ce în sezonul trecut a ieșit golgheterul Superligii cu 18 goluri și a marcat la CM 2026 în Canada - Bosnia 1-1 (etapa 1 din faza grupelor). 

Jovo Lukic

  • Jovo lukic

Jovo Lukic, pe lista lui Hoffenheim

Golgheterul Universității Cluj este dorit de Hoffenheim, echipă ce evoluează în Bundesliga, potrivit site-ului bosniac de știri reprezentacija.ba.

„Ar fi încoronarea carierei sale de fotbalist de până acum”, a notat sursa citată anterior, care a menționat și interesul celor de la St. Pauli, echipă aflată în eșalonul secund al fotbalului german.

Hoffenheim a terminat sezonul trecut pe locul cinci din Bundesliga și va evolua în faza principală din Europa League. 

Suma cerută de „U” Cluj pentru Lukic

De semnătura lui Jovo Lukic este interesată și FCSB, pe lângă mai multe cluburi din străinătate.  

Într-o intervenție la VOYO Sport LIVE, președintele clubului clujean, Radu Constantea, a vorbit despre ofertelor primite pe numele jucătorului și a subliniat care sunt pretențiile financiare reale ale conducerii: 3.000.000 de euro!

„Pentru Jovo Lukic avem două oferte mai avansate. A primit și două oferte oficiale, concrete, pe care le-am analizat, dar pe care le-am declinat, pentru că nu este suma pe care ne-o dorim noi.

Cu cei de la FCSB nu a avut loc nicio discuție, doar ce a apărut în presă, declarațiile celor de la FCSB, dar discuții oficiale nu au fost.

Radu Constantea: „Nici nu visăm la sume exorbitante”

Sigur că sumele minime nu le zicem public, încercăm să obținem suma corectă. Pentru noi nu este un obiectiv să-l vindem pe Jovo Lukic, dar dacă pentru el e o oportunitate bună atât din punct de vedere financiar, cât și al carierei, atunci putem lua o decizie. Doar dacă și suma pe care o primim noi, clubul, este cea pe care ne-o dorim, pe care o considerăm cea corectă.

Nici nu visăm la sume exorbitante, dar trebuie să luăm în considerare că a fost golgheterul sezonului trecut, a avut și participare la Cupa Mondială, a și înscris... Nu putem să ne așteptăm decât la o sumă consistentă pentru acest transfer.

Sunt mai mulți factori care stabilesc suma, dar cu siguranță ne așteptăm cel puțin la nivelul sumei respective (n.r. - 3 milioane de euro, cât a primit U Cluj în schimbul lui Coubiș), a declarat Radu Constantea, președintele U Cluj.

  • 2.200.000 de euro este cota de piață a lui Jovo Lukic pe Transfermarkt.
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!