Rasturnare INCREDIBILA de situatie in cazul transferului de la FC Botosani la FCSB! "Nu-mi pot bate joc de echipa mea"

denis harut botosani FCSB hamidou keyta valeriu iftime Superliga BREAKING NEWS | GATA! Se face o noua AFACERE intre Gigi Becali si Valeriu Iftime: "Urmeaza sa ma aud cu el! Adunam, scadem, sa iesim bine!" Ce jucator transfera FCSB
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 05 Ianuarie 2021, 18:42
Data actualizarii: Miercuri 06 Ianuarie 2021, 00:38

Se poarta negocieri intense intre FCSB si Botosani pentru transferul lui Denis Harut.

UPDATE 18:30 In ciuda informatiilor oferite de agentul fotbalistului, Valeriu Iftime nu-si doreste sa renunte la Denis Harut. 

Patronul celor de la FC Botosani a declarat ca nu-l va lasa pe fundas sa plece de la echipa pentru doar 600.000 de euro. Iftime cere cel putin 800.000 de euro pentru fundasul in varsta de 21 de ani. 

"Am vazut ca Florin Vulturar s-a grabit cu niste declaratii, dar acum cateva momente i-am comunicat decizia mea finala. Pe 600.000 de euro nu il dau pe Harut. Imi cer scuze si domnului Becali, inteleg ca este pandemie, dar nu il dau pe banii astia pe Harut. Nu imi pot bate joc de echipa mea! 

Eu am o oferta de peste 500.000 de euro pentru Chindris din Belgia, iar daca este sa aleg, mai bine accept sa il las pe Chindris sa plece pana in 600.000, pentru ca e randul lui la transfer. Maine voi discuta cu Chindris si cu agentul lui.

 

Harut ar putea sa plece doar daca Gigi Becali imi da 800.000 de euro. Eu am lasat de la mine, dar in urma cu cateva momente i-am transmis lui Vulturar sa ii spuna lui Gigi ca nu batem palma pentru Harut. Imi pare rau. Fotbalul este o afacere, dar nu pot accepta conditiile domnului Becali", a declarat Valeriu Iftime, potrivit ProSport. 


UPDATE 17:30 Oficialii celor de la FCSB si FC Botosani au ajuns la un acord in ceea ce priveste suma de transfer pentru Denis Harut.

Agentul fotbalistului a declarat, potrivit GSP, ca au mai ramas doar cateva detalii de pus la punct inainte de a se concretiza mutarea. 


UPDATE 16:00 Finantatorul de la FC Botosani anunta ca a avut deja o prima discutie cu Becali prin intermediul impresarului si urmeaza sa puna la punct ultimele detalii.

"Am avut o prima discutie prin impresar. Inca nu am ajuns la o concluzie. Urmeaza sa ma aud cu domnul Becali, sa tragem linie, sa adunam, sa scadem, sa iesim bine", a dezvaluit Valeriu Iftime Gazetei Sporturilor.

Sursa citata informeaza ca Becali are o intalnire in aceste momente cu impresarul Florin Vulturar pentru a pune la punct ultimele detalii ale transferului lui Harut la FCSB.

Exista o diferenta de 100.000 de euro intre oferta lui Becali si cererea lui Iftime, insa se pare ca in cele din urma afacerea ar urma sa se faca pentru o suma putin mai mare de 500.000 de euro, potrivit Gazetei.


UPDATE 13:20 Valeriu Ifitime a confirmat ca a primit marti oferta oficiala din partea lui Gigi Becali pentru transferul lui Harut.

"Domnul Becali mi-a trimis oferta prin cineva. Va spun sincer ca nu sunt de acord cu ea, dar nici nu sunt cazute discutiile, pentru ca, in ziua de azi, orice ban este important. Dar vom discuta si in urmatoarele ore", a spus Iftime pentru ProSport.


UPDATE 11:10 Finantatorul Botosaniului anunta ca doreste sa pastreze procente in cazul unui viitor transfer al lui Harut.

"Daca pleaca Harut, nu pleaca niciodata fara procent de la mine. Mi se rupe inima, nu pot sa il las asa. Nu e vorba de banii urmatori, ci de placerea si bucuria de a simti ca e al tau, ca un prieten adevarat pe care nu ai vrea niciodata sa il pierzi.

Sa iti ramana o batista de la prima iubire, bocancii de la jucatorul de tenis. Sa imi ramana si mie un procent de la Harut, sa ma pot uita cu placere si interes la jocul lui viitor. Daca va pleca, sigur pleaca cu procente lasate la Botosani", a spus Iftime potrivit AntenaSport.


Daca initial a existat o diferenta destul de mare intre suma ceruta de Valeriu Iftime si cea oferita de Gigi Becali, se pare ca cei doi sunt aproape sa se inteleaga in cele din urma.

Finantatorul Botosaniului a dezvaluit ca Becali a marit oferta initiala de 500.000 de euro, astfel incat cele doua parti sunt aproape de a ajunge la o intelegere.

"Despre Denis Harut exista discutii doar prin impresari, eu nu am vorbit cu domnul Becali. Acum suntem mai aproape. Daca nu dadea mai mult, nu eram asa de aproape", a spus Iftime la Digi Sport.

De asemenea, si Iftime a scazut din pretul de 1.000.000 de euro pe care l-a cerut in prima faza in schimbul fundasului de 21 de ani, iar acum este dispus sa il cedeze si pentru 800.000 de euro.

"Daca Gigi Becali imi da 800.000 de euro batem palma pentru Harut. Am lasat si eu de la 1 milion.

Afacerea este facuta prin Florin Vulturar. El a tinut acum legatura cu Gigi Becali", a spus finantatorul Botosaniului luni pentru ProSport.

Iftime a explicat insa ca, in cazul in care va reusi sa il vanda in aceasta iarna pe Chindris, este exclus ca Harut sa paraseasca si el echipa in aceasta perioada, intrucat ar slabi foarte mult in zona centrala a apararii.

"Nu va slabi deloc echipa mea daca pleaca unul dintre cei doi fundasi centrali, Harut sau Chindris. Daca Chindris pleaca afara, Harut nu mai poate pleca sub nicio forma, indiferent de pret. Dar daca nu pleaca Chindris si am oferta buna pentru Harut, atunci pleaca el", a spus Valeriu Iftime conform Digi Sport.

Totodata, Iftime a dezvaluit sursei citate ca a primit o oferta concreta pentru unul dintre cei mai buni fotbalsiti din acest sezon ai echipei lui Croitoru, Hamidou Keyta: "Am o oferta interesanta pentru Keyta din afara. Nu e foare mare, dar eu m-am inteles intr-un fel cu el. Daca se concretizeaza, va pot spune maine. O sa vedeti, trag la play-off, indiferent cine va pleca".

In acest sezon, Keyta a marcat noua goluri si a oferit si doua pase decisive in 16 meciuri in toate competitiile.

Mijlocasul de 26 de ani a venit la Botosani in 2019 din postura de jucator liber de contract, ultima echipa pentru care evoluase fiind Viitorul Constanta.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!