Gigi Becali a hotărât ce se întâmplă cu Florin Tănase: „Ia 1.000.000 de euro”

Gigi Becali a hotărât ce se întâmplă cu Florin Tănase: „Ia 1.000.000 de euro” Superliga

Gigi Becali a dezvăluit ce se întâmplă cu Florin Tănase.

FCSB s-a impus în fața lui Dinamo, scor 2-1, într-un meci din finala barajului de calificare în preliminariile Conference League.

Gigi Becali a avut mai multe declarații în stilul caracteristic după victoria în fața lui rivalei bucureștene.

Gigi Becali a lămurit viitorul lui Florin Tănase la FCSB

  • Dinamo bucuresti fcsb baraj conference league 29052026 2

Florin Tănase a fost din nou decisiv pentru gruparea roș-albastră, după ce a oferit assist-ul la golul lui Ofri Arad din ultimele minute ale prelungirilor.

Mijlocașului ofensiv de la FCSB îi expiră contractul în această vară, iar Gigi Becali a fost întrebat despre viitorul lui, având în vedere că ar avea o ofertă din altă parte.

Patronul lui FCSB a asigurat că Tănase va rămâne la echipă și va încasa o sumă imensă de bani, dacă roș-albaștrii se vor califica în Faza Ligii din Conference League.

„Tănase nu știe ce face, că nu i-am spus eu, dar acum îi spun eu ce face: califică echipa în Conference, asta va face. Nu mai pleacă el, unde să plece? Ce ofertă poate să aibă? Banii ăia îi ia și la mine, are 30.000 pe lună plus calificări, iar ia un milion (n.r. de euro) anul ăsta. El e prost? La calificare ia 300.000. Eu sunt calificat”, a spus Gigi Becali, conform Digi Sport.

Florin Tănase, replică pentru dinamoviști

Întrebat despre gestul fanilor lui Dinamo, Florin Tănase a oferit replica serii: ”Milogii joacă prin Europa”, a spus fotbalistul. 

Tănase a comentat și desfășurarea derby-ului cu Dinamo și a recunoscut că o eventuală înfrângere ar fi însemnat un sezon negru pentru FCSB.

Clar, a fost presiune, jucam o finală pentru a spăla din rușinea pe care am făcut-o în acest sezon. Ne bucurăm că am reușit să câștigăm. În plus, era un derby.

Toți suporterii noștri își doreau această victorie și am jucat mai mult pentru ei. Știți cum e la fotbal, rivalii se 'înțeapă' și acum le-am dat motive de bucurie, să poată să-i ironizeze și ei pe suporterii dinamoviști. Nu s-a salvat sezonul. S-a spălat din rușine. Noi trebuia să fim în play-off și să ne luptăm pentru campionat. N-ai cum să fii în play-out după ce faci sezonul pe care l-am făcut cu un an înainte, n-ai voie așa ceva. Marius Baciu are merite câte avem și noi. E și meritul dânsului.

Inițial, m-am gândit să finalizez, dar l-am văzut cu coada ochiului pe Ofri. Chiar m-a întrebat cum de l-am văzut, mi-a zis că m-a strigat, dar eu n-am auzit. Mă bucur că a marcat și el.

Foarte mare bucuria. Dacă pierdeam, era un sezon negru pentru noi, dar, așa, le-am oferit un ultim meci foarte satisfăcător și o perioadă imediat următoare de bucurie.

Noi știam că Dinamo nu e favorită în fața noastră. Nu știu cum cineva poate să numească favorită o echipă care a luat bătaie de zeci de ori de la noi”, a mai spus Tănase.

Roș-albaștrii au devenit astfel a patra echipă din Superliga care merge în cupele europene, grație golurilor marcate de Dawa (10') și Ofri Arad (107'). Marcatorul lui Dinamo a fost Karamoko (73').

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!