PROGRAM România, bucurie amară: ce urmează pentru naționala lui Hagi

România, bucurie amară: ce urmează pentru naționala lui Hagi Nationala

În plină vară, tricolorii vor intra într-o „hibernare“ fotbalistică forțată.

Victorie, la a doua încercare! La patru zile după amicalul cu Georgia (1-1), care a marcat revenirea sa pe banca tricolorilor după 25 de ani, Gheorghe Hagi (61 de ani) a avut motive de mulțumire. 

România a învins Țara Galilor, scor 2-1, la capătul unui meci bun al tricolorilor, găzduit de Stadionul Steaua. Problema e că acum, când urmează sărbătoarea fotbalului mondial, cu ocazia CM 2026 (11 iunie – 19 iulie), noi vom lua o pauză. Una destul de lungă. Pentru că România a ajuns la al 7-lea Mondial ratat la rând. Iar ai noștri vor sta cu ochii pe televizor când turneul final din Canada, Mexic și SUA bate la ușă.

România - Țara Galilor, scor 2-1

  • Romania tara galilor amical 6062026 2

Naționala revine în acțiune peste trei luni și jumătate

Având în vedere că, după Mondialul din această vară, va porni la drum sezonul fotbalistic 2026-2027 la nivel de cluburi, prima noastră reprezentativă va avea o perioadă destul de lungă de inactivitate. De vreo trei luni și jumătate.

Tricolorii se vor revedea, abia în a treia săptămână din luna septembrie. Pentru că atunci va începe campania din Liga Națiunilor. Aici, România e în Liga B, în grupa a 4-a, alături de Suedia, Polonia și Bosnia. Prima clasată va promova în Liga A, iar locul 2 va juca un baraj de promovare. Ultimul loc va duce în Liga C, în timp ce ocupanta locului 3 va disputa un baraj de menținere în Liga B.

Iată programul României în Liga Națiunilor:

*25 septembrie: Suedia – România

*28 septembrie: România – Bosnia

*2 octombrie: Polonia – România

*5 octombrie: România – Suedia

*14 noiembrie: România – Polonia

*17 noiembrie: Bosnia - România

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!