Președintele lui FC Argeș a explodat la finalul meciului Petrolul - FC Argeș 2-1, după golul anulat incorect de către centralul Radu Petrescu.

Dani Coman a făcut mai multe declarații dure la momentul respectiv, spunând chiar că arbitrul ar merita bătut, în urma gafei făcute în partida de la Ploiești.

Florin Prunea: „Dacă făceam eu ce a făcut Dani, îmi dădeau între 2 și 6 ani”

Dani Coman s-a prezentat la Comisia de Disciplină de bunăvoie, iar pedeapsa lui a fost una neașteptat de blândă. Președintele lui FC Argeș a primit o amendă de 4000 de lei și a scăpat fără suspendare.

Florin Prunea a reacționat după ce a auzit care a fost decizia Comisiei de Disciplină. Fostul portar al „Generației de Aur” e de părere că dacă ar fi fost el în locul lui Dani Coman ar fi fost taxat mult mai dur.

„Eu eram vânat. Dacă făceam eu ce a făcut Dani (n.r. Coman), mă prindeau și îmi dădeau între 2 și 6 ani. Dacă mă prindeau...”, a declarat Florin Prunea la Digi Sport.

Ce a declarat Dani Coman 

Oficialul lui FC Argeș a fost extrem de nervos după partida de la Poloiești și l-a „amendat serios” pe Radu Petrescu după ce le-a anulat un gol care pare perfect valabil piteștenilor.

Momentul controversat a avut loc în minutul 85 al meciului, când Radu Petrescu a decatat fault în atac, iar imediat după FC Argeș a înscris. Din cauză că arbitrul a fluierat înainte ca mingea să intre în poartă VAR-ul nu a putut să intervină. 

„Eu nu înțeleg expresia asta, că a întors Petrolul scorul. Radu Petrescu a reușit să o învingă pe FC Argeș. Petrolul nu ne-a pus probleme cât ne-a pus Radu Petrescu. Problema e că-și bat joc de noi și de munca noastră. Atunci ne mai miră ce se întâmplă ca atunci cu Ganea.

Merită bătuți și călcați în picioare, pentru că își bat joc de munca noastră! Își bat joc de noi. Să ne spună clar: nu aveți voie în play-off și gata, ne oprim, jucăm în play-out și știm o treabă. Dar să nu își bată joc de noi! Chivulete și Petrescu, uite ce ne-au făcut. Spuneți voi, că ați văzut la televizor.

I-am cerut explicații, dar el nu poate vorbi, că e prea mare. Nu există niciun fault, nicio atingere. Să nu mai zică, noi jucăm direct în play-out dacă e.

Câte etape de suspendare trebuie să-i dea după meciul ăsta lui Radu Petrescu? Că și-a bătut joc. Se poate distruge un club din cauza idioțeniilor lui. Ce a fost la faza aia?

(n.r. că n-ar fi fost fault înainte) Jucăm fotbal prin compensare? Eu aș vrea să se uite vreo 20 de etape la televizor când arbitrează alții. Ce să le zic băieților în vestiar, că și-au bătut joc de noi? Cum mă duc în fața lor?

40 de etape de suspendare să-i dea! Să vadă meciul alături de Chivulete și să-i dea și ăluia tot 40 de etape. De aia vă spun, că nu e întâmplător. Am tăcut că am bun simțit, dar nu poate să mă ia de prost.

Gol valabil și viciere de rezultat, ce să mai. Ne ajută să-l suspende, ca să mai terminăm cu oamenii ăștia ai altora. Eu ies mâine din fotbal, ce pot să-mi facă? Ce bătălie, asta e bătălie? Asta e loialitate.

Să se lase de arbitraj, că au făcut destule. Suntem în 2026”, a declarat Dani Coman la Digi Sport.