Iuliana Demetrescu va arbitra partida FCSB – Metaloglobus, care se va disputa luni, de la ora 20.00, în etapa a 28-a a Superligii.

Demetrescu va fi ajutată la cele două linii de Alexandru Vodă şi Mihăiţă Necula.

Iuliana Demetrescu la centru, Cristina Trandafir în camera VAR la FCSB - Metaloglobus

În camera VAR se vor afla Cristina Trandafir şi Valentin Porumbel, iar arbitru de rezervă va fi Roxana Timiş.

Ca observator de arbitri a fost delegat Eduard Dumitrescu.

Szabolcs Kovacs va arbitra FK Csikszereda – FC Hermannstadt, care se joacă tot luni

Primul meci al zilei de luni, FK Csikszereda – FC Hermannstadt, programat la ora 17.00, va fi arbitrat de Szabolcs Kovacs, ajutat de asistenţii Ioan Alexandru Corb şi George Duţă, cu Ionuţ Coza şi Claudiu Marcu în camera VAR şi Horia Mladinovici rezervă, informează news.ro.

Ce enormități spunea Becali despre Demetrescu în 2023: ”Cu sânii în vânt pe teren!”

După un meci arbitrat de Iuliana Demetrescu în Liga 1, în 2023, Becali spunea: 

"Am văzut meciul Voluntari – Mioveni! Arbitru a fost o femeie, cu sânii în vânt pe teren!

Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia!

Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin".

Ce enormități spunea Becali despre Trandafir în 2024: ”N-are voie să intervină peste bărbat”

Iar după un meci al lui FCSB din 2024 cu Cristina Trandafir la VAR, același Becali declara:

”Vine o femeie. Băi, dacă pui femeie ești nebun la cap! 

Lasă femeile la femei și bărbații la bărbați. Ați înnebunit cu totul? Cum să vină femeia peste bărbat să ia decizii? Asta e luptă la jocuri, asta arbitrează bărbații, nebunilor! 

Ea, săraca, nu-și dă seama că n-are voie să intervină peste bărbat”.