După ultimul eșec al piteștenilor din sezonul regulat al Superligii României, 1-2 cu Petrolul Ploiești, Dani Coman a făcut iureș, acuzând viciere de rezultat.
Și primarul orașului a intervenit și a dezvăluit că i s-ar pregăti o suspendare record lui Dani Coman, care s-a prezentat miercuri de bunăvoie la Comisia de Disciplină.
Dani Coman a mers de bunăvoie la Comisia de Disciplină: ”Îi rog pe jucători și antrenori un singur lucru”
Foto: Corespondenți Pro TV
După ce a ieșit din instituție, Dani Coman a stat de vorbă și cu reprezentanții mass-media. Președintele le-a transmis tuturor din familia lui FC Argeș să fie aproape de echipă în acest final de sezon regulat.
”Le era dor celor de la LPF de mine și am venit să-i văd. Au fost niște discuții normale, mi-am expus punctul de vedere, acum vom vedea ce va fi. Mi se pare absolut normal să am un punct de vedere.
Le mulțumesc celor din comisie că m-au acceptat, mai departe nu vreau să discut. Atenția vă fi către meciurile care vor urma. Îi rog și pe jucători, și pe antrenori și pe toți din familia Argeșului să se concentreze doar pe cele trei meciuri rămase.
E foarte ușor să ne concentrăm și asta îmi doresc, să fim mai buni, mai puternici. Vreau să fac un apel și la suporteri să vină să încurajeze echipa, să nu jignească Federația, niciun arbitru.
Să ne concentrăm doar pe echipa noastră și pe ajutorul pe care îl putem oferi jucătorilor. Nu pregătim nimic special”, a spus Dani Coman.
EXCLUSIV Dani Coman, gata să ia o decizie radicală dacă va fi suspendat de Comisii
Întrebat într-un interviu pentru Pro TV și Sport.ro ce se va întâmpla în cazul în care va fi suspendat de comisii după reacția nervoasă avută imediat după meci, Dani Coman a transmis că, în cazul în care va fi luată o astfel de hotărâre, va părăsi fotbalul românesc, având în vedere că, în ciuda reacției nervoase, nu a spus lucruri neadevărate.
”Noi suntem pregătiți să jucăm următoarele meciuri, să le câștigăm și să fim în play-off, să fim acolo unde poate unii nu ne doresc, dar vom fi acolo, pentru că vom fi și mai puternici, și mai uniți, și mai buni, ne vom antrena și mai bine și tot vom fi acolo.
Nu am spus că a luat bani, nu am spus nimic, am spus doar că și-a bătut joc de noi, pentru ce să fiu suspendat? Că am spus un adevăr? Am spus un adevăr, iar dacă trebuie să fii suspendat în România și în fotbalul românesc că spui un adevăr, atunci eu nu mai am ce căuta în fotbalul românesc”, a încheiat Coman.