Robert Niță (49 de ani) l-a elogiat pe Lionel Messi, în urma evoluțiilor căpitanului Argentinei de la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic.
Robert Niță, elogiu pentru Lionel Messi
Niță a spus că, din momentul în care participă la o competiție, Messi este cel mai bun.
„Indiferent ce se întâmplă și indiferent ce mă întrebi, știu că poate sunt oameni care țin cont de ceea ce spun, dar pentru mine Messi când participă nu poate să fie decât cel mai bun, indiferent de ce face pe teren.
Iar și acum, la vârsta lui, dovedește că rămâne un jucător de top, cel mai bun din lume de departe pentru mine. În continuare el ajută mai mult echipa. E tipul de jucător care îți decide meciul și trage echipa după el”, a susținut Robert Niță, la „Poveștile Sport.ro”.
Bornă unică pentru Messi în istoria CM
Lionel Messi (39 de ani), căpitanul și golgheterul Argentinei, a devenit primul fotbalist cu 30 de meciuri la Campionatele Mondiale, după partida Argentina - Capul Verde 3-2 din șaisprezecimile CM 2026.
Messi este urmat în clasament de rivalul său Cristiano Ronaldo (41 de ani), căpitanul și golgheterul Portugaliei. Ronaldo a bifat a 26-a apariție la un turneu final mondial în Portugalia - Croația 2-1.
Ajunși la vârste la care majoritatea fotbaliștilor și-au agățat ghetele în cui, Messi și Ronaldo continuă să scrie istorie la CM 2026. Argentinianul este golgheterul la zi al competiției cu șapte goluri, în timp ce portughezul a punctat de trei ori.
Messi, cel mai bun marcator din istoria Mondialelor
Lionel Messi este, de asemenea, cel mai bun marcator din istoria Campionatelor Mondiale cu 20 de reușite, fiind urmat în ierarhie de Kylian Mbappe (Franța, 18 goluri) și Miroslav Klose (Germania, 16 goluri).
Cristiano Ronaldo a marcat de 11 ori la Campionatele Mondiale.
- 124 de goluri în 203 selecții a adunat Lionel Messi pentru Argentina.
- 146 de goluri în 232 apariții a strâns Cristiano Ronaldo pentru Portugalia.






