Costel Pantilimon (39 de ani), fostul portar de la Manchester City, Sunderland sau Nottingham Forest, urmărește atent tot ce se întâmplă în Superliga României și vede, încă de acum, o mare favorită pentru sezonul 2026-2027.
Fostul internațional crede că Universitatea Craiova pleacă din ”pole-position” pentru un nou titlu de campioană, după ce au cucerit eventul în stagiunea precedentă. Oltenii au început tare și pe piața transferurilor, deoarece obiectivele sunt îndrăznețe, mai ales în Europa.
Costel Pantilimon o vede pe Universitatea Craiova campioană din nou
În plus, Pantilimon l-a lăudat și pe Filipe Coelho, antrenorul cu care Universitatea Craiova a reușit să câștige, în sezonul precedent, campionatul așteptat de 35 de ani.
„Cred că va fi din nou Craiova. În primul rând valoare, s-a întâmplat declicul acela, au ieșit în sfârșit campioni, au avut multe momente în care s-au împotmolit pe ultima sută.
Văd că cei de acolo își doresc performanță și în viitoare campanie. Văd un club foarte bine organizat, urmărindu-l din spate, îmi place filosofia celor de acolo, că au adus jucători buni, au un antrenor care aduce un alt aer în fotbalul românesc”, a spus Pantilimon, la emisiunea ”Poveștile Sport.ro”.
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din Champions League
Oltenii se vor duela în dublă manșă cu un adversar, la prima vedere, accesibil. ML Vitebsk, campioana din Belarus, își va măsura forțele cu Universitatea Craiova.
ML Vitebsk are o istorie scurtă, însă destul de complicată. Clubul a fost desființat în 2006, fiind reînființat în 2014. În momentul de față, lotul celor de la ML Vitebsk este cotat la doar 12,88 de milioane de euro pe Transfermarkt.
- CITEȘTE ȘI: Cine este ML Vitebsk, adversara Universității Craiova din turul I preliminar al Ligii Campionilor
CV-ul lui Costel Pantilimon:
- 3,8 milioane de euro este suma totală pe care a plătit-o Manchester City în 2012, pentru a-l transfera pe Costel Pantilimon de la Poli Timișoara, potrivit Transfermarkt
- În străinătate, portarul de 2,03 metri a mai evoluat la Omonia Nicosia (Cipru) și Denizlispor (Turcia)
- Costel Pantilimon a evoluat și în Spania, în La Liga, la Deportivo La Coruna, în sezonul 2017-2018, sub formă de împrumut de la Watford
- Manchester City, Sunderland și Watford sunt echipele pentru care Costel Pantilimon a evoluat în Premier League
- Fostul portar a mai evoluat și în Championship, timp de două sezoane, la Nottingham Forest