Dinamo se pregătește de noul sezon din Superliga, iar „câinii” își propun să acopere pozițiile de unde au plecat jucători în această vată.

Câinii au adus atât jucători de viitor în această vară, cât și fotbaliști care ar trebui să se impună în primul 11.

Andrei Nicolescu, despre situația transferurilor de la Dinamo: „Cred că sunt un pic sub”

Dinamo i-a adus pe Răzvan Radu, Martin Pascual, Ştefan Opriş, Adriano Manole, Oliver Hintsa, Ianis Doană şi Alaa Bellaarouch până acum, dar nu a încheiat campania de transferuri.

Andrei Nicolescu a recunoscut că roș-albii nu sunt în grafic în acest moment la capitolul transferuri.

Oficialul lui Dinamo a dezvăluit faptul că au avut î vederi aducerea unui jucător care a participat la campionatul mondial, dar ân cele din urmă nu au contactat fotbalistul.

(n.r. - Sunteţi în grafic cu transferurile?) Cred că sunt un pic sub, pentru că n-am avansat în zona mijlocaşului central. E complicat de vorbit, că am mai spus-o şi lumea are tendinţa să ia în derâdere ce spun eu, că e o poveste neadevărată. Jucătorii pe care-i vrem acum nu se gândesc sub nicio formă, nici impresarii, nimeni să aibă România ca opţiune şi e un pic dificil.

Normal că trebuie să transferăm. Suntem acolo ca să rezolvăm problemele.  

(n.r. – Dinamo a vrut să transfere un fotbalist de la Cupa Mondială 2026?) N-am tratat cu el, dar a fost o discuţie legată de opţiunea unui jucător care a jucat la Campionatul Mondial, dar care era de bandă. Noi avem mulţi jucători în bandă şi însemna să sacrificăm un jucător dintre cei pe care vrem să-i expunem acolo. Nu, n-am mers mai departe”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport.

Florin Prunea a lăudat mutarea făcută de Dinamo

Florin Prunea l-a scos în evidență pe Ștefan Opriș, fotbalist adus gratuit de la ”U” Cluj. Fostul portar al „Generației de Aur” l-a comparat pe fundașul lateral cu Dan Petrescu.

„L-au luat gratis, jucător care mai are încă 4 ani de U21. A jucat toate meciurile la Iași, era jucătorul lui U Cluj. Știți ce s-a întâmplat? Ăia l-au semnat și au ținut contractul la dulap.

Copilul, cu Vulturar și cu un avocat s-au dus pe blat la Ligă și l-au scos liber. Nu era contractul înregistrat. O să-l vedeți la echipa națională. La Iași mi-a povestit cineva că șase luni nu a luat un ban, o dată nu l-am auzit să se plângă.

El voia să joace fotbal. E bun, e Dan Petrescu în picioare. Au făcut o afacere extraordinară”, a spus Florin Prunea la Iamsport.