La doar două zile distanță de când și-a agățat mănușile în cui, Florin Niță a făcut un gest frumos. Fostul portar al naționalei României a pregătit mâncare la un adăpost pentru câini.
Gest superb făcut de Florin Niță
„Ultima tocăniță am făcut-o în Arabia, când eram sigur. Acasă se ocupă soția de mâncare. Ținând cont că am și eu doi căței acasă, îmi plac extrem de mult cățeii și pisicuțele. În general îmi plac animalele. Avem acasă o mini-zoo. Când intru în curte, uit de toate problemele.
În jur de 80% din echipele din România m-au contactat. Cea mai frumoasă amintire din carieră a fost atunci când am jucat pentru echipa națională a României la Campionatul European”, a spus Florin Niță.
Scrisoarea emoționantă a lui Niță
După 20 de ani, Florin Niță s-a retras. Ultima dată a jucat la Damac, în Arabia Saudită, în urmă cu un an. Cotat la 2,5 milioane de euro de site-urile de specialitate în 2018, Niță a publicat pe social media o scrisoare emoționantă despre cariera sa.
„Fotbalul mi-a dat totul. Și, la rândul meu, i-am dat și eu tot ce am avut mai bun. Îi sunt recunoscător acestui sport pentru omul care m-a făcut. Pentru caracterul pe care mi l-a format, pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit, dar și pentru cele grele, pentru zilele în care am căzut și a trebuit să mă ridic singur. Fotbalul m-a învățat să lupt, să nu renunț și să merg mai departe chiar și atunci când părea imposibil.
Am trăit atât de multe lucruri pe care nu le voi uita niciodată… debutul, emoția primelor minute pe teren, la Chiajna, apoi în marile meciuri ale FCSB-ului, anii și amintirile strânse în Cehia, la Sparta Praga sau Pardubice, perioada din Turcia, la Gaziantep, și cea din Arabia Saudită, la Damac. Fiecare vestiar, fiecare stadion, fiecare coleg și fiecare meci au lăsat ceva în sufletul meu.
Niță: „Să joci pentru România e ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte”
Dar echipa națională va avea mereu un loc special în inima mea. Să joci pentru România e ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte. E o mândrie pe care o simți în tot corpul atunci când auzi imnul și vezi oamenii din tribune și îi simți pe cei de acasă trăind alături de tine fiecare fază. Să îți reprezinți țara, să lupți pentru ea și să simți că poți bucura milioane de oameni …… nu există sentiment mai puternic decât ăsta.
Când am început fotbalul, eram doar un copil care iubea mingea și jocul. Atât. Nu mă gândeam la faimă, la bani sau la carieră. Mă bucuram pur și simplu că pot alerga după minge până seara. Apoi au venit visele, ambiția, dorința de a ajunge cât mai sus. Și am avut norocul să trăiesc o viață întreagă în mijlocul acestei nebunii frumoase numite fotbal, cu victorii care m-au făcut să plâng de fericire și cu momente grele care m-au făcut mai puternic.
Le mulțumesc tuturor suporterilor care mi-au fost alături în această călătorie. Celor care m-au susținut la echipele de club și, mai ales, fanilor echipei naționale a României. Au fost momente în care aplauzele voastre mi-au dat putere să merg mai departe când simțeam că nu mai pot.
Le mulțumesc colegilor, antrenorilor și tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit în drumul ăsta. Și vă mulțumesc vouă pentru că m-ați făcut să simt, în toți anii ăștia, că nu sunt singur.
Fotbalului îi mulțumesc pentru că m-a definit ca om. Astăzi se încheie drumul meu ca jucător, dar niciodată nu mă voi despărți de acest fenomen. Fotbalul va rămâne mereu parte din mine și din viața mea.
Nu e un rămas-bun. E doar începutul unui alt capitol. Poate ca antrenor, poate ca om de conducere, dar sigur voi rămâne un om care va iubi fotbalul până în ultima zi.
Dacă astăzi sunt un om care poate merge cu capul sus, o datorez fotbalului, dar și familiei mele, care mi-a fost alături în fiecare clipă, nu 100%, ci mai mult decât atât. În spatele fiecărui meci, fiecărei victorii și fiecărui moment greu au fost ei, cei care m-au susținut necondiționat, care au crezut în mine și m-au ridicat de fiecare dată când mi-a fost greu. Pentru asta, le voi fi recunoscător toată viața.
Pentru tot ce am trăit împreună, mă înclin în fața voastră cu respect, recunoștință și multă emoție, al vostru Florin Niță”, a scris fostul internațional român pe rețelele sociale.
Florin Niță a debutat în 2006, la Concordia Chiajna. Fostul internațional român, care a bifat 31 de prezențe la prima reprezentativă, a mai fost legitimat de-a lungul carierei sale la FCSB, Sparta Praga, Pardubice, Gaziantep și Damac.
El a câștigat două titluri de campion cu FCSB (2014 și 2015), două Cupe ale Ligii (2015 și 2016), Cupa României (2015) și Cupa Cehiei cu Sparta Praga (2020), echipă la care a fost desemnat jucătorul anului în 2021.

















