Atacantul portughez a fost eliminat în minutul 43, după ce l-a lovit cu cotul în piept pe Paul Papp. Arbitrul Horațiu Feșnic a fost avertizat din camera VAR și i-a arătat direct cartonașul roșu.
Ricardo Matos: „Poate că nu merit iubirea pe care o primesc”
La finalul partidei, vizibil afectat, atacantul lui FC Argeș a declarat că regretă gestul făcut și a explicat că a fost provocat pe tot parcursul meciului.
„Îmi pare rău pentru colegii mei, i-am lăsat la greu. Nu ar trebui să se întâmple așa ceva. Tot meciul am fost provocat, dar nu trebuia să fac ceea ce am făcut. Poate că nu-mi merit colegii, nu ar trebui să le fac așa ceva. Poate că nu merit iubirea pe care o primesc. Am avut o reacție stupidă, dar s-a întâmplat. Tot ce pot să spun este că îmi pare rău.
Când faci ceva de genul acesta, nu mai contează ce s-a întâmplat înainte. Nu trebuia să-mi las nervii să mă controleze. E greu să vorbesc acum. Mi-am pierdut temperamentul.
Dacă arbitrul merge la VAR și dă cartonaș roșu, atunci este meritat. Îmi pare rău. Sunt mândru de echipă și de ce a realizat cu un om în minus. Nu este ușor. Îi felicit pe colegi. I-am lăsat la greu și nu merit asta”, a declarat Ricardo Matos.
În urma acestei victorii, FC Argeș a urcat pe locul #8 în Superliga. Pentru piteșteni urmează un duel cu Csikszereda Miercurea Ciuc, vineri, 31 iulie, nu mai devreme de ora 18:30, LIVE TEXT pe Sport.ro.