- Universitatea Craiova a avut un sezon 2025-2026 de vis: a făcut dubla pe plan intern, câștigând titlul și Cupa României.
- Apoi, în startul acestui sezon a reușitsă câștige și Supercupa României.
După primele două meciuri în preliminariile Ligii Campionilor, Universitatea Craiova speră la un parcurs cât mai lung în competiție. Clubul din Bănie știe de ceva timp cu cine joacă în turul 2 al calificărilor, după ce a reușit să treacă de formația din Belarus ML Vitebsk.
U Craiova, peste 10 milioane de euro doar din premiile UEFA, bilete, marketing și doi jucători vânduți!
Întâlnește formația bulgară Levski Sofia, care a câștigat, la rândul ei, contra bosniacilor de la Borac Banja Luka! Deja, miercuri seară, 22 iulie, a avut loc partida tur dintre olteni și bulgari.
Altfel, perioada de transferuri se va încheia în Superliga României peste mai puțin de două luni, iar clubul oltean investește sume importante în achiziții, pentru un parcurs cât mai lung în Europa, dar și pentru altă prestație lăudabilă în întrecerea internă următoare.
Este de așteptat ca Mihai Rotaru să nu se uite la bani când va veni vorba de întărirea echipei, iar sub comanda lui Filipe Coelho să mai ajungă jucători care să crească nivelul lotului!
Mihai Rotaru va ceda jucătorii importanți doar pentru oferte de nerefuzat
Este adevărat că de la Universitatea Craiova ar putea pleca și câțiva fotbaliști, în schimbul câtorva milioanede euro, astfel că se pot contura câștiguri importante din două planuri: parcursul în cupele europene și vânzarea de jucători.
Surse apropiate de clubul Universitatea Craiova au dezvăluit pentru Sport.ro că este multă încredere și un entuziasm general în rândul conducerii și în rândul lotului de jucători, iar un aspect important, din perspectiva oamenilor care bagă bani, este acela al veniturilor.
Este de așteptat ca oltenii să încaseze, până la finalul acestui sezon, din vânzarea de jucători, din premiile de la UEFA, din bilete și din alte activități de marketing o sumă fabuloasă: peste 10 milioane de euro! Aici, nu sunt luați în calcul banii din Superliga României, care vor veni sub forma premiilor pentru clasarea pe care clubul o va consemna la finalul întrecerii 2026-2027.






