Gigi Becali a dezvăluit că MM Stoica l-a propus pe Dan Petrescu pentru a-l înlocui pe Marius Baciu pe banca lui FCSB.
Patronului echipei roș-albastre i-a surâs ideea și a acceptat să îl ia în calcul pe fostul antrenor de la CFR Cluj.
Ioan Varga, despre venirea lui Dan Petrescu la FCSB: „Mi-a promis”
Dan Petrescu se pregătește de revenirea pe bancă, iar numele lui este strâns legat și de CFR Cluj, ultima echipă pe care a antrenat-o înainte să ia o pauză din cauza problemelor grave de sănătate.
Ioan Varga a fost întrebat despre interesul lui FCSB, iar patronul lui CFR Cluj a exclus varianta ca „Bursucul” să vină pe baca formației bucureștene, pentru că acesta i-ar fi promis că dacă se va întoarce în antrenorat o va face în „Gruia”.
„Petrescu la FCSB? Niciodată. Mi-a promis că dacă va antrena din nou în România, doar la CFR vine. Punct!”, a declarat Ioan Varga, conform digisport.ro.
Rămâne de văzut care va fi următoarea echipă pe care o va antrena Dan Petrescu, a cărui nume ar fi legat și de ”U” Cluj.
Fostul antrenor de la CFR Cluj a trecut printr-o operație complicată la gât, dar care a reușit, iar în ultima lună a fost prezent la mai multe meciuri din Superliga care s-au disputat pe raza București-Ilfov.
Dan Petrescu e gata să revină în antrenorat: ”Sigur anul viitor”
Ultima echipă pe care a antrenat-o a fost CFR Cluj, de care s-a despărțit în luna august a anului trecut. A fost al patrulea ”mandat” al antrenorului în Gruia.
”Nu se știe, posibil de la anul, posibil anul ăsta, dar mai sigur cred că va fi anul viitor. Oferte am avut și când antrenam și când nu, important e să fiu sănătos, restul nu mai contează, a trecut pe planul doi.
Mă bucur că încă sunt căutat, n-am fost uitat așa de repede”, a spus Dan Petrescu, pentru PRO TV și Sport.ro.
Cariera de antrenor a lui Dan Petrescu
De-a lungul carierei sale, Dan Petrescu a stat pe banca tehnică a celor de la Sportul Studențesc, Rapid București, Wisla Krakow, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi SC, ASA Târgu Mureș, JS Suning, Al-Nasr, GZ Hengfeng, Kayserispor și CFR Cluj.
În cele trei mandate la CFR Cluj, Dan Petrescu și-a trecut în CV patru titluri de campion (17/18, 18/19, 19/20, 21/22) și o Cupă a României (24/25). Prima dată a câștigat campionatul României în stagiunae 2008/09, moment în care o dirija pe Unirea Urziceni, echipă desființată în 2011.