Echipa pregătită de Marius Baciu a bifat două victorii (2-0 vs. FC Argeș și 2-0 vs. Csikszereda) și un rezultat de egalitate (2-2 vs. Farul Constanța) în noul sezon al Superligii.

Angrenată și în cupele europene la începutul stagiunii, FCSB a fost învinsă încă din al doilea tur preliminar UEFA Europa Conference de FK Auda (3-7 la general). 

A dat verdictul despre Gigi Becali la cinci luni după ce a plecat de la FCSB: ”Nimeni nu se aștepta”

Mihai Pintilii, fost secund la FCSB plecat în martie 2025 odată cu Elias Charalambous, când roș-albaștrii au ratat accederea în play-off, a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii VOYO SPORT LIVE de miercuri, de pe VOYO SPORT 1.

Întrebat cât de dificil este să lucrezi cu patronul lui FCSB, Gigi Becali, într-o perioadă în care nu merg lucrurile, cum ar fi cea de acum - prin prisma eliminării din preliminariile UECL - Mihai Pintilii a avut un răspuns categoric.

”(n.r. Cât de dificil a fost să lucrezi cu un patron precum Gigi Becali?) Pentru noi a fost ușor, pentru că am câștigat două titluri. Am mers în Europa senzațional, am avut un traseu incredibil și nimeni nu se aștepta.

Când lucrezi și nu ai rezultate totul e ușor. Când nu ai rezultate, e ceva greu tare de tot când lucrezi cu Gigi Becali! Atât timp cât ai rezultate e foarte ușor de lucrat cu Gigi Becali”, a spus Pintilii.

Pintilii, la Levadiakos alături de Elias Charalambous

După ce și-a agățat ghetele în cui, Mihai Pintilii a fost secundul la FCSB lui Bogdan Argeș Vintilă, Toni Petrea, Dinu Tudoran, Edi Iordănescu, Nicolae Dică și Leo Strizu, înainte de a colabora cu Elias Charalambous în perioada 30 martie 2023 - 7 martie 2026.

După ce și-au dat amândoi demisia, Elias Charalambous și-a găsit în vară echipă: Levadiakos. Iar Mihai Pintilii l-a urmat pe antrenorul cipriot cu care FCSB a cucerit două titluri în trei ani.