Prestațiile portarului Alaa Bellaarouch (24 de ani), devenit titular incontestabil la Dinamo după transfer, au convins într-un timp foarte scurt. Portarul marocan a fost transferat sub formă de împrumut de la Braga pentru un sezon, dar ”câinii” au opțiunea unui transfer definitiv pentru 500.000 de euro.
Chiar dacă a evoluat foarte puțin în sezonul precedent la Braga, marocanul s-a acomodat repede în campionatul nostru. Cosmin Mihalescu, directorul sportiv de la Dinamo, a vorbit despre situația lui Bellaarouch și spune că ”roș-albii” mai au timp la dispoziție pentru a plăti acea clauză.
Dinamo, clauză de 500.000 de euro pentru transferul lui Bellaarouch
Concret, cei de la Dinamo vor să se asigure că evoluțiile bune ale portarului marocan vor continua pe tot parcursul acestui sezon.
”Orice jucător care nu joacă la Braga sau Strasbourg poate fi luat în considerare și analizat. Să înțelegem nivelul.
Avem un termen confortabil să activăm clauza, spre finalul sezonului, hai să vedem evoluțiile pe parcursul întregului sezon, să ne asigurăm că există constanță, continuitate.
Calitățile sunt clare și le-a văzut toată lumea, dar sunt mult mai multe elemente care vor contribui la decizia de a achita clauza. Important e că decizia e în mâinile noastre”, a spus Cosmin Mihalescu, la 48TV.
Portughezii de la A Bola scriu însă că, în cazul unui transfer definitiv, Braga va primi doar 250.000 de euro. Cealaltă jumătate se va îndrepta către Strasbourg, care deține 50% din drepturile federative ale jucătorilor.
Bellaarouch, crescut de Strasbourg, a strâns 15 meciuri în Ligue 1 înainte să fie cumpărat de Braga, vara trecută, pentru 300.000 de euro. În Portugalia, marocanul a fost utilizat în doar două partide, fapt ce i-a facilitat transferul la Dinamo.
- 5 meciuri a strâns până acum Bellaarouch la Dinamo. A încasat trei goluri, iar în două jocuri și-a păstrat poarta intactă.
Transferurile efectuate de Dinamo în această vară: Veniri - Matthias Verreth (Bari / 200.000 euro), Imran Fetai (Shkendija / 150.000 euro), Răzvan Radu (Metalul Buzău / 60.000 euro), Ianis Doană (CSM Reșița / 25.000 euro), Dario Benavides (La Louviere / gratis), Oliver Hintsa (Sogndal / gratis), Martin Pascual (CD Mirandes / gratis), Adriano Manole (CFC Argeș / gratis), Ștefan Opriș (FCU Cluj / gratis), Tudor Alistar (CSM Ceahlăul / gratis), Alaa Bellaarouch (Sporting Braga / împrumutat)