Revenirea lui Marius Șumudică, în Arabia Saudită, s-a dovedit a fi o decizie greșită din partea antrenorului român până în momentul de față.
Dacă în precedentele sale manadate, în Regat, fostul rapidist a avut echipe bune sau foarte bune pe mână, precum Al-Shabab Riad și Al-Raed, de această dată, Șumudică a fost instalat la o formație foarte slabă din Saudi Pro League. Al-Okhdood a evitat retrogradarea cu mari emoții, în ultimele două sezoane, prinzând locul 15 de fiecare dată. Adică, prima poziție de deasupra liniei.
În actuala campanie însă, formația din Najran a fost în cap de la bun început, dovadă și faptul că a câștigat un meci din 12, în campionat, până la numirea lui Șumudică. Și nici venirea acestuia n-a schimbat situația în bine. După alte opt etape cu noul antrenor, Al-Okhdood e tot penultima și rămâne o mare candidată la retrogradare.
Discursul lui Șumudică l-a transformat în „sacul de box“ al criticilor
Ca și cum lipsa rezultatelor nu era deja o problemă destul de mare pentru el, Marius Șumudică a „reușit“ să-și creeze și încă una! Prin discursul său ciudat, după 0-6 cu Al-Hilal în ultima etapă. Românul a venit în fața jurnaliștilor și, în loc să vorbească despre echipa sa și neajunsurile ei, el a „umflat“ formația adversă!
De atunci, presa locală s-a dezlănțuit la adresa tehnicianului român. Fostul mare internațional, Youssef Khamis, analist acum, a fost primul care l-a atacat pe Șumudică, după cum Sport.ro a arătat aici.
Acum, jurnalistul Abdullah Al-Gharni l-a atacat și el pe Șumudică, solicitând demiterea sa imediată din funcție! Al-Gharni a atașat la textul său acid fragmente din conferința lui Șumudică, după 0-6 cu Al-Hilal.
„Șumudică, un antrenor eșuat! Vă spun că, dacă decizia era la mine, un astfel de antrenor n-ar mai fi stat în funcție, la Al-Okhdood, nici măcar o zi. Cu atitudinea lui de antrenor învins, el nu poate ajuta clubul. Șumudică vorbește despre forța lui Al-Hilal, dar această echipă a fost ținută în șah de Al-Riyadh (n.r. – ocupanta locului 16, doar un loc mai sus ca Al-Okhdood) chiar în acest sezon. Fotbalul se joacă pe teren și nu în funcție de numele jucătorilor. Real Madrid a fost eliminată din Cupa Spaniei de o divizionară secundă. Șumudică, rușine să-ți fie!“, a scris Al-Gharni într-un text acid.