Brazilianul Eric de Oliveira (40 de ani), care a obținut și cetățenia română în 2016, continuă să urmărească atent fotbalul din a doua sa țară. 

Concluzia lui Eric de Oliveira despre echipele românești

Eric a transmis, în exclusivitate pentru Sport.ro, că se așteaptă ca echipele românești să facă o treabă bună în cupele europene. 

Fostul mijlocaș ofensiv spectaculos a apreciat că Universitatea Craiova și „U” Cluj au potențial să se califice în grupa unică din Europa League, iar CFR Cluj și FCSB pot ajunge în faza principală din Conference League. 

„A fost un sezon clar dominat de Craiova. O surpriză uriașă cei de la FCSB, care nu au prins play-of-ul și cred că Universitatea Craiova cu 'U' Cluj au meritat locurile pe care au terminat. 

A fost un sezon foarte bun, în care am avut o nouă campioană și un sezon promițător. Asta mă aștept, să facă treabă bună în cupele europene. 

A crescut nivelul și sper că în următorul sezon să avem cel puțin o echipă într-o competiție importantă precum Europa League. Poate chiar două și în Conference League ar fi extraordinar”, s-a arătat încrezător Eric, în exclusivitate pentru Sport.ro.

Eric, un artist în Superligă

Eric de Oliveira a fost un mijlocaș ofensiv complet la nivelul primului eșalon, fiind capabil să marcheze, să dribleze și să paseze decisiv. 

El a rămas în istoria fotbalului românesc ca cel mai bun marcator din Liga 1, născut în afara granițelor țării, cu 66 de goluri.

Eric de Oliveira a câștigat Cupa și Supercupa României cu Viitorul Constanța în 2019. El a mai jucat în țara noastră pentru Gaz Metan Mediaș, Pandurii Târgu Jiu și FC Voluntari.  

Universitatea Craiova va evolua în turul I preliminar al Ligii Campionilor, iar „U” Cluj în aceeași fază din Europa League. CFR Cluj și FCSB își vor juca șansa în turul II preliminar din Conference League.