Al-Hilal Omdurman a devenit, în această vară, a 15-a echipă din CV-ul antrenorului Laurențiu Reghecampf. Această formație exotică, din Sudan, e pe cale să aducă însă o premieră negativă pentru „Reghe“.

Concret, parcă niciodată nu s-a întâmplat ca fostul tehnician al FCSB-ului să-și facă atât de mulți dușmani la un club, într-un timp atât de scurt! Pentru că, la ora actuală, Reghecampf e „la cuțite“ cu secundul său arab, cu mai mulți veterani ai lotului și fanii cer „decapitarea“ sa imediată. 

La prima vedere, Reghecampf se confruntă cu o situație destul de neplăcută. Doar că, de această dată, putem spune tot răul spre bine! Pentru că, la ce se întâmplă în Sudan, arabii chiar i-ar face un bine lui „Reghe“, dacă i-ar rezilia contractul acum!

Febra Dengue, holera și foamete, în Sudan

Ieri, în presa din Sudan a apărut un articol horror, sub semnătura lui Mahdi Daoud Al-Khalifa, despre situația țării, la ora actuală. Relatarea din textul pe care îl redăm, în rândurile de mai jos, descrie un tablou înfricoșător, de neimaginat pentru un om care trăiește în Europa.

Epidemii pe timp de război: când cadavrele cetățenilor sudanezi se transformă în câmp de luptă“, e titlul articolului în care sunt oferite detalii despre ce se întâmplă, în Sudan, după luni întregi de război civil.

Într-o țară care <<sângerează>> de 30 de luni din cauza unui război fără sens, epidemiile apar și se înmulțesc după gloanțele trase în toate direcțiile. De la Omdurman până la Al-Jazirah și Darfur, spitalele nu mai fac față, pur și simplu. Sistemul sanitar e în colaps. Tuberculoza, febra dengue, holera și malaria. Iată bolile care se răspândesc, făcând victime printre oamenii epuizați, înfometați. În fața acestui dezastru, o liniște totală din partea iresponsabililor care sunt implicați în acest conflict sângeros“, a scris jurnalistul sudanez.

În continuare, Mahdi Daoud Al-Khalifa a explicat de ce în Sudan au început să facă ravagii niște boli de care nu prea mai auzim în lumea civilizată.

În ultimele săptămâni, spitalele din Omdurman au început să primească tot mai mulți pacienți diagnosticați cu tuberculoză. Adică, o boală care lovește, mai ales când organismul e slăbit de lipsa mâncării. Având în vedere că spitalele au fost bombardate masiv, tratamentele necesare lipsesc cu desăvărșire. Iar boala devine o altă <<armă>> care ucide cetățenii nevinovați. Să ataci spitalele, când are loc un conflict militar, e împotriva convenției de la Geneva. În Sudan însă, nimeni nu ține cont de nimic“, a notat ziaristul sudanez.

Din păcate, continuarea relatării sale demonstrează că dimensiunea dezastrului e foarte mare.

Ministerul Sănătății a admis că sunt zeci de mii de cazuri de îmbolnăvire cu febra dengue și că, de fapt, cifrele reale sunt mult mai mari decât cele oficiale. Apoi, la Khartoum, au fost înregistrate mii de cazuri de holera. Cele mai multe la cei mici. Deocamdată, au fost 360 de morți. Potrivit estimărilor, săptămânal, apar între 600 și 700 de cazuri noi de holera, în Sudan. Atenție: vorbim despre cazurile care ajung în atenția spitalelor. Din păcate, sunt sute de cazuri și de decese care se întâmplă acasă, la bolnavii care nu mai ajung la spital“, a dezvăluit Mahdi Daoud Al-Khalifa.

În Sudan, fotbalul s-a oprit din sezonul trecut

Din cauza acestei situații, horror de-a dreptul, fotbalul s-a oprit, în Sudan, încă înainte de sosirea lui Reghecampf, la Al-Hilal Omdurman. Actuala echipă a românului s-a înscris în campionatul din Mauritania, în campania precedentă. 

Acum, de când a fost numit „Reghe“ pe bancă, el a fost în Port Sudan, doar pentru câteva zile în luna august, când a semnat contractul. Apoi, românul a plecat din Sudan și a stabilit cantonamentul echipei, la Dar es Salaam, cel mai mare oraș din Tanzania, unde Al-Hilal Omdurman se află și acum.

La ora actuală, nu se știe unde și când vor juca echipele din Sudan, în noua campanie, din cauza situației interne. Tot ce se știe e că, în următoarea perioadă, Al-Hilal Omdurman va avea meciuri amicale, plus dubla cu Police FC din Kenya, în turul II preliminar Champions League. Prima manșă va fi, în Kenya, pe 18 octombrie. Returul se va disputa în Zanzibar, cel mai probabil, pe 25 octombrie, deoarece Al-Hilal Omdurman nu poate evolua pe teren propriu, în Sudan.