Trupa roș-albastră a fost învinsă pe teren propriu de FK Auda, scor 2-3, în prima manșă a turului doi preliminar din Conference League.

Chiar dacă rezultatul a fost unul dezamăgitor, unul dintre puținele motive de optimism pentru roș-albaștri a fost evoluția lui Aymen Boutoutao, care a debutat cu gol. Prestația sa a fost apreciată de Raul Rusescu.

Raul Rusescu: „Se vede că are calitate”

Fostul idol din Ghencea este convins că francezo-algerianul poate deveni un jucător important pentru echipa lui Gigi Becali și consideră că acesta aduce un plus de valoare lotului.

„Boutoutaou arată bine, foarte bine. Se vede calitatea unui jucător. Nu aș vrea să-i dau acum notă, hai să-i dăm peste șase luni. Dar de cum îl vezi, îți dai seama că e jucător. Are calitate, se vede când pune piciorul pe minge.

A pierdut trei mingi până în minutul 18 și asta te poate afecta personal, ca moral. Nu e bine pentru tine, că îți pierzi încrederea. Dar el a fost mult mai bun în repriza a doua decât în prima.

Arată bine, să știi. Chiar arată bine. El aduce plusvaloare”, a declarat Raul Rusescu pentru GSP.

Boutoutaou a fost cel mai scump transfer realizat de FCSB în această perioadă de mercato. Gigi Becali a plătit 1,35 milioane de euro pentru fotbalistul de 25 de ani, venit de la Sochaux, formație pentru care a reușit nouă goluri și cinci pase decisive în 32 de meciuri în sezonul trecut.

Returul cu formația letonă este programat joia viitoare, 30 iulie, de la ora 19:00, în direct pe VOYO și LIVE TEXT pe Sport.ro.