A mizat 1,5 milioane de dolari pe Argentina, deși pierde pe bandă rulantă. Îl ajunge blestemul pe Messi?!

A mizat 1,5 milioane de dolari pe Argentina, deși pierde pe bandă rulantă. Îl ajunge blestemul pe Messi?! CM 2026

Cunoscut pentru o lungă serie de predicții greșite și pariuri pierdute, rapperul Drake a mizat 1,5 milioane de dolari pe un succes al Argentinei în marea finală cu Spania.

Selecționata „albiceleste” întâlnește Spania astăzi, de la ora 22:00, la New York, în ultimul act al Campionatului Mondial. În ciuda reputației sale de parior ghinionist, artistul canadian a mizat 1.500.000 de dolari (aproximativ 1.300.000 de euro) pe echipa antrenată de Lionel Scaloni. Drake a distribuit imaginea cu biletul pe rețelele de socializare, unde a transmis: „Cum era vorba aia? Mai mult noroc data viitoare... nu mai e nevoie să spun nimic”.

  • Messi 19

Banii pierduți în sporturile de contact și „blestemul” celebru

Artistul în vârstă de 39 de ani are o istorie recentă plină de eșecuri în ceea ce privește sumele uriașe mizate pe evenimentele sportive. Canadianul a anticipat greșit rezultatele în sporturile de contact, pierzând bani la duelurile Tyson Fury - Oleksandr Usyk, Mike Tyson - Jake Paul și Jake Paul - Anthony Joshua.

Nici măcar la precedentul turneu final Drake nu a avut succes. Înaintea finalei din 2022, el a mizat 1.000.000 de dolari pe un succes al sud-americanilor în fața Franței. Pariul a fost pierdut, potrivit Marca, pentru că rapperul mizase pe o victorie în timpul regulamentar, iar soarta trofeului s-a decis abia la loviturile de departajare.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!