"Generația de Aur" a Țării Galilor, pensionată? Ce urmează pentru Bale și Ramsey, după eliminarea de la CM 2022

Tara Galilor Aaron Ramsey CM 2022 Euro 2016 Gareth Bale CM 2022
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 02 Decembrie 2022, 14:27
Data actualizarii: Vineri 02 Decembrie 2022, 14:45
Mondialul din Qatar ar putea fi ultima competiție la care Bale, Ramsey, Allen și Hennessey au fost oameni de bază pentru Țara Galilor. 

"Generația de Aur" a Țării Galilor a reușit calificarea la Euro 2016, primul turneu final de Campionat European din istoria țării, unde au câștigat Grupa B, din care au mai făcut parte Anglia (1-2), Slovacia (2-1) și Rusia (3-0). Ulterior, galezii au trecut de Irlanda de Nord (1-0) și Belgia (3-1) și au pierdut în semifinale în fața Portugaliei (0-2), câștigătoarea competiției. 

Semifinală la Euro 2016, "optimi" la Euro 2020, calificare istorică la CM 2022 

După ce au pierdut calificarea la CM 2018 în dauna Serbiei și Irlandei de Nord, galezii au mers la Euro 2020, unde au terminat pe locul al doilea după Italia, viitoarea campioană europeană, dar înaintea Elveției și Turciei. În optimile de finală, "dragonii" au pierdut în fața Danemarcei, semifinalistă, 0-4. 

Bale&co. au reușit o nouă performanță în calificările CM 2022, terminând Grupa E pe locul secund, după Belgia, și mergând la baraj, unde au eliminat Austria (2-1) și Ucraina (1-0). A fost doar a doua calificare la un Mondial, după cea din 1958, când "dragonii", cu Jack Kelsey, John Charles, Dave Bowen, Cliff Jones, Ivor Allchurch și Stuart Williams în echipă, au terminat pe locul al cincilea.

La turneul final din Qatar, galezii au remizat cu SUA (1-1) și au pierdut cu Iran (0-2) și Anglia (0-3), terminând grupa pe ultima poziție. De asemenea, Țara Galilor a câștigat Liga B în Nations League 2020-2021, promovând în primul eșalonul pentru ediția 2022-2023. 

A fost ultimul turneu final pentru Bale?

După ce fotbaliști precum Ashley Williams, Andy King, Hal Robson-Kanu, James Chester sau Joe Ledley s-au retras, CM 2022 ar putea fi ultimul în care Wayne Hennessey (35 de ani / Nottingham Forest), Chris Gunter (33 de ani / Wimbledon), Joe Allen (32 de ani / Swansea City), Aaron Ramsey (32 de ani / Nice) sau Gareth Bale (33 de ani / Los Angeles FC) vor fi oameni de bază. Pierderea lui Bale ar fi imensă, el fiind recordmenul de selecții (111) și goluri (41) al naționalei, dar atacantul este departe de forma care i-a adus cinci trofee Champions League și l-a adus aproape de Ballon d'Or în 2013, 2014 și 2016. 

Din ce în ce mai des accidentați și într-o formă sportivă departe de cea din 2016, veteranii ar putea să le lase locul în prim-plan lui Neco Williams (21 de ani / Nottingham Forest), Ethan Ampadu (22 de ani / Spezia), Harry Wilson (25 de ani / Fulham), Daniel James (25 de ani / Fulham) sau Rabbi Matondo (22 de ani / Rangers), în timp ce Danny Ward (29 de ani / Leicester), Ben Davies (29 de ani / Tottenham), Joe Rodon (25 de ani / Rennes) sau Kieffer Moore (30 de ani / Bournemouth) ar asigura schimbarea de generații. 

În preliminariile Euro 2024, Țara Galilor face parte din Grupa D, alături de Croația, Turcia, Armenia și Letonia. În Nations League 2024-2025, galezii au retrogradat în Liga B, unde sunt cap de serie, dar unde pot avea o grupă cu grea, cu Norvegia, Irlanda și Turcia, de exemplu.  

Foto - @FAWales


ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!