Scott McTominay este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din ultimii ani. După perioada la Manchester United, mijlocașul scoțian a cunoscut gloria în Italia, unde a câștigat titlul alături de Napoli.

Drama prin care a trecut Scott McTominay, înainte de debutul la Cupa Mondială

Starul s-a confruntat cu probleme serioase înainte de startul sezonului, când a fost nevoit să treacă printr-o intervenție chirurgicală. Totul a plecat de la o aritmie benignă ușoară, ulterior fiindu-i necesară o intervenție de ablație a aritmiilor cardiace.

În conferința de presă premergătoare meciului cu Macedonia de Nord din Liga Națiunilor, Scott McTominay a povestit toată drama prin care a trecut în ultima perioadă.

Pe lângă faptul că a fost indisponibil pentru Napoli, mijlocașul a rememorat un episod de la Campionatul Mondial, când era pe patul de spital cu doar două zile înainte de primul meci.

„Cupa Mondială a fost grea. Chiar la sfârșit, m-am trezit supus unui «șoc la inimă», o procedură de «resetare» a bătăilor inimii, mai bine cunoscută sub numele de cardioversie electrică. Mai erau două zile până la meciul cu Haiti și mă pregătisem cât de bine putusem. Eram într-o formă fizică excelentă, apoi se întâmplă așa ceva și te întrebi: «De ce eu?».

Trebuie să mergem înainte. În fotbal se întâmplă și asta, iar uneori lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori, dar trebuie totuși să continui să dai tot ce ai mai bun. Nu vreau să sune a scuză, dar, privind în urmă, înțeleg că face parte din parcurs.

După Cupa Mondială, am fost dezamăgit. Mental nu eram complet prezent, aveam nevoie de timp pentru a-mi regăsi liniștea și a mă detașa puțin. Să te trezești în spital cu două zile înainte de primul meci de la Cupa Mondială, pe punctul de a fi supus unei anestezii, nu este tocmai ideal. Când ți se întâmplă asemenea lucruri, le accepți așa cum sunt. N-ai ce face – a concluzionat el –. Oricum, după Cupa Mondială m-am gândit la ce s-a întâmplat, iar dezamăgirea a fost uriașă. Ca să fiu sincer, a fost probabil cel mai dezamăgitor moment din întreaga mea carieră”, a povestit Scott McTominay.

  • 40 de milioane de euro este cota lui Scott McTominay
  • 73 de selecții și 15 goluri are mijlocașul pentru Scoția