EXCLUSIV Rețineți numele: Daniel Chițigoi! Sportivul care va pune România pe harta sportului mondial, remarcat: "E dorit de marile cluburi ale lumii"

Rețineți numele: Daniel Chițigoi! Sportivul care va pune România pe harta sportului mondial, remarcat: "E dorit de marile cluburi ale lumii" Volei Daniel Chițigoi / Foto: Getty

Un sportiv român a avut un 2026 de nota 10!

România, în centrul atenției după performanța de la EURO 2026 la volei masculin. 

  • Romania turcia cev enel eurovolley 2026 grupa d 14092026 2

Daniel Chițigoi - VEZI GALERIA FOTO DE MAI SUS - a ajuns cu România în sferturile EURO la volei masculin! A strălucit, dar are o familie care l-a îndrumat către acest sport. Bunicul și tatăl i-au fost antrenori, dar și mama sa a jucat volei.

Voleiul masculin românesc, în atenție! Daniel Chițigoi, un nume de reținut

Nașii lui Daniel Chițigoi sunt părinții lui Radu Drăgușin, fundașul naționalei de fotbal a României. Voleibalistul are 2,04 m și poate să lovească mingea de la o înălțime de aproape trei metri.

După EURO, deși are doar 21 de ani, s-a transferat în Japonia.

”Vreau să fiu mai bun decât părinții mei. Dacă nu făceam volei, cred că eram motociclist... dar e și riscant.

După transferul în Japonia, probabil că primele luni vor fi un delir cu vita Wagyu, sushi, dar o să mi se facă dor de o ciorbă, mici, cârnați”, spunea Daniel Chițigoi într-un interviu pentru Sport.ro, după parcursul de la EURO.

Sergiu Stancu, selecționerul naționalei României la volei masculin, la Poveștile Sport.ro. A vorbit despre Daniel Chițigoi

Selecționerul naționalei României, fost mare jucător la cluburi importante ale Europei și din România, Sergiu Stancu, în vârstă de 44 de ani, a vorbit la Poveștile Sport.ro despre ascensiunea lui Chițigoi și a recunoscut că, mai mult ca sigur, amprenta asupra carierei acestuia de până acum, deși are doar 21 de ani, a fost pusă și de bunicul său, dar și de părinți, toți foști jucători și chiar antrenori de volei.

Stancu este convins că tânărul va ajunge să facă performanțe majore în voleiul mondial, de acum atrăgând atenția celor mai bune cluburi din lume.

”Vine dintr-o familie de sportivi. Bunicul său a jucat volei, a și antrenat la națională. Cu tatăl său am fost coleg la națională, mama lui a jucat la naționala Bulgariei. Vine dintr-un mediu care știe ce e voleiul, nu putea să nu fie voleibalist bun.

E îmbucurător că, la 21 de ani, are un nivel foarte bun! E căutat de marile cluburi ale lumii. Campionatul Japoniei e, oricum, foarte puternic. Sunt campioni olimpici care joacă acolo, sunt mulți brazilieni acolo. Se ridică foarte mult campionatul din Japonia”, a spus selecționerul naționalei României de volei masculin, în emisiunea Poveștile Sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!