Carol Bălălău, un tânăr voleibalist în vârstă de doar 18 ani, legitimat la CS Vâlcea 1924, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de tren.

Potrivit primelor informații, adolescentul se întorcea de la antrenament în momentul în care a încercat să traverseze calea ferată. 

Trenul circula pe ruta spre Sibiu, iar impactul a fost devastator. Din datele preliminare reiese că tânărul ar fi avut căștile în urechi și nu ar fi auzit apropierea garniturii.

„Ridică-ne mingea acum, că te-ai ridicat la Ceruri!”

Lovitura a fost extrem de puternică, iar leziunile suferite i-au fost fatale. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Carol Bălălău era elev în clasa a 12-a, la profil sportiv, volei, și era cunoscut de profesori și colegi drept un tânăr serios, disciplinat și dedicat sportului. 

Reprezentanții CS Vâlcea 1924 au transmis un mesaj emoționant după tragedie.

„Suntem cu tine, Carol! Suntem lângă familia ta! Ținem în mână medalia de aur cu care pleci în altă lume. Tu ne-ai adus bucuria unei performanțe istorice și ne-ai făcut mândri de echipa noastră. Ridică-ne mingea acum, că te-ai ridicat la Ceruri!”, au transmis oficialii clubului.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.