VIDEO Se clatină Clujul! Țiriac anunță o sală uriașă la Otopeni: „Am pornit cu tăvălugul. O să îi spun Țiriac City” 

Marcu Czentye
Data publicarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 16:00
Data actualizarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 16:05

Ion Țiriac și-a dezvăluit marile planuri de infrastructură sportivă pe care le are creionate pentru Otopeni. 

Ion Țiriac (84 de ani) vrea să lase în urmă un centru prin care să pună bazele unui viitor mai luminos al sportului românesc.

La Otopeni, miliardarul român plănuiește să construiască o sală polivalentă cu o capacitate între 10-15 mii de locuri. Costurile ar urma să fie acoperite de Fundația Țiriac, în timp ce prim-ministrul României și alți politicieni s-au angajat să ducă la bun sfârșit construcția de facilități infrastructurale care vor face posibilă utilizarea sălii. 

România se va apropia de modernitate, dacă sala anunțată de Ion Țiriac va deveni realitate

În cuvintele sale, Țiriac a anunțat marele plan, care include „bazinul lui Potec”, în care va împinge spre înot doar copiii de până la 12 ani, „sala Nadiei”, dar și o sală polivalentă care va putea găzdui evenimente sportive, concerte muzicale și diverse expoziții. 

„Țiriac City” ar putea deveni capitala sportului românesc: înotul, gimnastica și hocheiul și-ar putea găsi viitorii campioni

„Am pornit cu tăvălugul pe acest drum care se numește Otopeni sau Țiriac City cum o să îl numesc,” a dezvăluit Ion Țiriac.

Întorcându-ne la sală, suntem aproape să o batem în cuie. Se poate face o sală aici, peste drum. Bineînțeles că trebuie făcute drumuri și tot ce îți trebuie la o sală de 10-12-15,000 de locuri. Pentru sport, pentru expoziții, pentru muzică, pentru orice altceva.

Știu în măsură de 90% cât costă. Nu mă întrebați, pentru că o să cădeți jos. 

Se poate face. Fundația îmi dă banii să o fac, iar guvernul nu are nimic de participat decât să facă străzile, ieșirile și pare că sunt de acord, de la prim-ministru până la ministrul construcțiilor,” a declarat Ion Țiriac, anunțându-și marele plan pentru zona metropolitană a Bucureștiului. 

Ion Țiriac: „Anul ăsta vine tenisul înapoi unde îi e locul, adică la București.”

  • Ce ar vrea să vadă Horia Tecău schimbat în sportul românesc

„Anul ăsta vine tenisul înapoi unde îi e locul, adică la București. Turneul ATP îl reimportăm la noi. După cum știți, nu se va ține în lăcașul lui - care s-a furat - și trebuie să fac un stadion.

Minimum pentru un turneu ATP 250 este o capacitate de 5000 de locuri. Nu sunt politician, nu mă interesează politica și nici nu vreau să învăț. Dar am lucrat destul de mult nu doar cu domnul prim-ministru ci și cu anteriorul. 

Fără să vă dau foarte multe detalii, un turneu ATP nu se poate juca în sală. Am niște probleme cu ATP-ul pentru data de derulare pentru anul următor, în 2025.

Dacă îmi dă turneul pe sfârșitul lui martie, începutul lui aprilie, nu poți să joci. Poate să vină zăpadă, dar o descurc eu cumva,” a adăugat Țiriac, vorbind despre turneul ATP 250 de la București, programat în perioada 15-21 aprilie.


Până ca turneul ATP 250 să revină la București, Cluj-Napoca va organiza singura competiție de calibru WTA 250 din țară. Transylvania Open 2024 (5-11 februarie) va fi transmis în direct la Pro Arena și VOYO. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!