NEWS ALERT Nicolae Stanciu a semnat! Decizia luată de căpitanul naționalei

Nicolae Stanciu a semnat! Decizia luată de căpitanul naționalei Fotbal intern

Nicolae Stanciu a decis și a semnat un nou contract.

Nicolae Stanciu este, fără doar și poate, unul dintre cei mai importanți jucători români din ultimul deceniu. După ce a plecat de la FCSB, mijlocașul a avut evoluții solide la orice club la care a fost legitimat.

Nicolae Stanciu a semnat! Decizia luată de căpitanul naționalei

Contractul lui Nicolae Stanciu cu Dalian Yingbo este scadent în iarna acestui an, moment în care campionatul din China ajunge la final. În ultima perioadă s-a discutat mult despre o repatriere a mijlocașului, atât U Cluj, cât și FCSB fiind interesate de serviciile sale.

Formația pregătită de Cristiano Bergodi a avut prioritate, deoarece Nicolae Stanciu și-a dorit să fie mai aproape de casă, în condițiile în care mijlocașul e originar din Alba Iulia.

Ei bine, telenovela ar fi ajuns la sfârșit. Digi Sport notează faptul că Nicolae Stanciu s-a decis și a semnat o înțelegere cu U Cluj, contractul fiind valabil pentru o perioadă de un an și jumătate.

  • Stanciu conf ro 041026

Radu Constantea, despre transferul lui Nicolae Stanciu

În ediția de joi, 22 octombrie, a VOYO SPORT LIVE, Radu Constantea a mărturisit că este interesat de serviciile mijlocașului. Oficialul lui U Cluj a expus că decizia finală îi va aparține lui Nicolae Stanciu.

„(n.r. - transferul lui Nicolae Stanciu) Avem discuții avansate cu Stanciu, dar încă nu putem spune nimic concret. Așteptăm decizia lui finală, aceasta urmând a fi luată în perioada următoare. Mai are două meciuri de disputat în China și cred că, după aceste două meciuri, vom avea un răspuns final.

Îmi e greu să fac o predicție. E clar că vom avea o șansă importantă dacă va lua în considerare o ofertă din țară. Cred că încă analizează, sau are discuții cu cei din China. Probabil că va lua o decizie finală la sfârșitul campionatului”, a declarat Radu Constantea la VOYO SPORT LIVE.

Cifrele lui Nicolae Stanciu

Nicolae Stanciu a făcut primii pași în fotbal la Unirea Alba Iulia, ca ulterior să facă parte din frumoasa echipă a Vasluiului. Adrian Porumboiu l-a vândut pe mijlocaș la FCSB pentru un milion de euro. Totuși, profitul încasat de Gigi Becali a fost unul mai mare, Anderlecht plătind 10 milioane de euro în vara lui 2016 pentru transferul lui Stanciu.

După experiența din Belgia, Nicolae Stanciu a mai fost legitimat la Sparta Praga, Al Ahly, Slavia Praga, Wuhan Three Towns, Damac, Genoa și în prezent evoluează la Dalian Yingbo.

  • 1,8 milioane de euro este cota lui Nicolae Stanciu
  • 90 de selecții și 15 goluri are mijlocașul la echipa națională
Publicitate
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!