Țiriac s-a răzgândit! Singura condiție pe care o pune pentru a investi la Dinamo: „M-aș băga!”

Ion Tiriac Dinamo Fotbal intern Ion Țiriac
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 27 Ianuarie 2024, 16:57
Data actualizarii: Sambata 27 Ianuarie 2024, 17:10

Dacă în urmă nu cu mult timp Ion Țiriac susținea că nu ar băga niciodată bani în fotbal, deoarece nu-l înțelege, acum se pare că afaceristul român a revenit la sentinente mai bune față de sportul „rege”.

Țiriac a luat masa alături de Mircea Lucescu în urmă cu doar câteva zile și anunță că e dispus să investească bani la Dinamo dacă experimentatul antrenor român îi va cere acest lucru, într-un proiect comun.

„Am avut un prânz extraordinar de plăcut, am stat chiar vreo două ore, cu un prieten de-ai mei, care știe mai mult fotbal ca mine. L-am întrebat de Dinamo. Nenea Mircea mi-a spus despre ce e vorba. 

Dacă mâine dimineață, la vârsta care o are, Mircea Lucescu îmi zice: «Tabula rasa, facem o echipă care să se numească Dinamo Brașov, Dinamo Tărlungeni, un Dinamo», la asta m-aș băga cu nenea Mircea Lucescu. Cu toate că în fotbal sunt lucruri pe care nu le înțeleg”, a declarat Țiriac.

Dinamo ocupă locul 15 în în clasamentul Superligii, cu 16 puncte, șapte mei puține decât Poli Iași, ocupanta locului 14 (baraj).

În plus, Ion Țiriac este de părere că fotbalul românesc are nevoie de reglementări mai dure care să oblige cluburile din prima ligă să folosească fotbaliști români.

„Nu sunt megaloman, nu sunt rasist, nu sunt naționalist, dar nu înțeleg cum ai un regulament care zice că 13 din 20 de jucători pot fi străini. Păi, românii mei unde joacă, dacă sunt străini în lot? 

Aș face niște reguli destul de drastice, prin care i-aș ajuta pe tineri să sară treapta de la divizia D până la o divizie regulară. În Europa sunt 5 sporturi: fotbal, fotbal, fotbal, fotbal, apoi vine tenisul. Noi suntem foarte în urmă, chiar la prima divizie”, a mai spus Ion Țiriac.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!