Reacția WTA după meciul cu scântei Sorana Cîrstea - Naomi Osaka, la Australian Open 2026

Reacția WTA după meciul cu scântei Sorana Cîrstea - Naomi Osaka, la Australian Open 2026 Tenis

Sorana Cîrstea, eliminată de la Australian Open 2026.

  • Osaka, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-2, în turul al doilea, la Melbourne.

Ce scrie site-ul WTA: "Osaka, entuziastă!"

"Osaka, extrem de entuziastă, o învinge pe Cirstea într-un alt meci de trei seturi de la Australian Open", a titrat site-ul WTA după electrizanta întâlnire din turul al doilea de la Australian Open. Pentru Sorana, care și-a anunțat retragerea la finele acestui an, a fost un meci în care a avut parte și de lipsa de fair-play a niponei, așa cum Sport.ro a scris aici.

Site-ul WTA a scris despre vestimentația vedetei Naomi Osaka, dar nu a menționat nimic despre atitudinea japonezei, căreia Sorana Cîrstea i-a reproșat tăios, la final, comportamentul din timpul partidei.

"Îmbrăcată din nou în ținuta sa turcoaz, inspirată din meduze, Naomi Osaka a demonstrat că momentul în care i-a luat break româncei a fost cel mai important. Pentru a doua oară consecutiv, a fost forțată să ducă meciul în trei seturi. Pentru al doilea meci consecutiv, Osaka și-a ridicat nivelul atunci când a fost nevoie, învingând-o pe Sorana Cîrstea cu 6-3, 4-6, 6-2 în exact două ore", a scris WTA.

  • Sorana cirstea rou t2 ao 25

Ca şi la meciul din primul tur, Osaka a intrat pe teren purtând o ţinută spectaculoasă, de data aceasta însă fără pălăria cu boruri largi. Pentru Sorana Cîrstea, în vârstă de 35 de ani, a fost ultimul meci la Australian Open, ea anunţând că în acest an se retrage din activitate. Pentru prezenţa în turul doi, Sorana va primi 151.448 de dolari.

"Cirstea, care a anunțat că 2026 va fi ultimul ei sezon în cadrul WTA Tour Driven by Mercedes-Benz, a pus-o imediat sub presiune pe Osaka preluând conducerea cu 2-0. Dar Osaka a răspuns cu o serie de jocuri strălucitoare, de înaltă intensitate, câștigând șase din următoarele șapte game-uri. Printre momentele importante s-au numărat un cross cu reverul din alergare pentru a o împinge pe Cirstea la începutul setului și un voleu superb cu reverul la finalul setului pentru a salva mingea de break împotriva ei în ultimul game al setului", a mai scris WTA.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!