VIDEO Primul eșec al Simonei Halep cu Patrick Mouratoglou antrenor: ce lacune majore a afișat în meciul cu Ons Jabeur

Simona Halep Ons Jabeur Simona Halep eliminare Madrid Simona Halep infrangere Simona Halep Patrick Mouratoglou Tenis WTA Romania Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Miercuri 04 Mai 2022, 14:45
Data actualizarii: Miercuri 04 Mai 2022, 14:58

Simona Halep a făcut o partidă modestă împotriva numărului 10 mondial, Ons Jabeur, în sfertul de finală de la Madrid, încheiat 6-3, 6-2, după 69 de minute. 

Apetitul pentru risc, poziționarea în teren și versatilitatea tactică au fost printre capitolele la care Simona Halep nu a excelat în partida cu Ons Jabeur, pierdută scor 6-3, 6-2, în sferturile de finală ale întrecerii WTA 1000 de la Madrid.

Cu 30 de victorii semnate în turneul din capitala Spaniei, nivelul încrederii Simonei Halep era înalt înaintea acestui meci, dar adaptabilitatea tactică a tunisiencei la jocul româncei s-a dovedit suficientă pentru o eliminare în faza ultimelor opt jucătoare.

Serviciul, lipsa unui slice deranjant și imprecizia loviturilor, slăbiciunile Simonei Halep în sfertul de finală cu Ons Jabeur

Ons Jabeur a servit excelent, câștigând 78% din punctele jucate cu prima servă, capitol la care Simona Halep a regresat vizibil, în comparație cu primele trei partide, câștigate cu Zhang, Badosa și Gauff. Halep și-a apropiat numai 57% din punctele jucate cu prima servă, demonstrând o lipsă de încredere, constanță și varietate la serviciu. 

Loviturile direct câștigătoare au arătat lipsa de inițiativă ofensivă în joc a Simonei Halep, care nu s-a poziționat în teren eficient decât pentru 8 winnere, spre deosebire de Ons Jabeur, care a dat impresia că a fost pretutindeni în teren, reușind, drept dovadă, 25 de lovituri direct câștigătoare. 

Marja de eroare luată de Simona Halep în anumite puncte i-a făcut și mai mult rău, iar frustrarea acumulată în urma penalizărilor tactice pe care Ons Jabeur i le-a administrat a făcut-o să comită 20 de erori neforțate, un număr aproape dublu, în raport cu meciurile anterioare. 

66-45 a fost scorul tuturor punctelor jucate în acest meci, în favoarea numărului 10 WTA, care a egalat scorul meciurilor directe la 2. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!