Alin Fică (24 de ani) a reacționat la finalul partidei CFR Cluj - Csikszereda 3-1, duel în care mijlocașul central a evoluat până în minutul 87. 

Alin Fică, reacție după CFR Cluj - Csikszereda 3-1

Fică l-a lăudat pe Daniel Pancu, despre care a transmis că este un bun motivator ce se bucură de susținerea vestiarului „feroviarilor”. 

„Se simte liniște din toate părțile. Noi ne facem treaba de jucători profesioniști. Ne antrenăm, ne facem treaba. Iar ceilalți de la alte uși își vor face și ei datoria.

Mai e un meci la Botoșani. Mergem să luăm toate cele 3 puncte. E o diferență de doar 5 puncte (n.r.- față de UTA, locul 6, ultimul ce duce în play-off). 

Cât timp sunt șanse matematic vor merge până la capăt. Pe noi ne motivează orice victorie cu o contracandidată. Ne motivează foarte tare cu Mister Daniel Pancu. Tot vestiarul îl susține”, a declarat Alin Fică, la flash-interviuri. 

CFR Cluj - Csikszereda 3-1

CFR Cluj a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, Csikszereda, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii. Învingătorii au marcat prin Cordea, autor al unei triple în minutele 6, 46, și 90 + 6 (penalty). Învinșii au punctat prin Bodo (71). 

CFR Cluj: Hindrich – Kun, Sinyan, M. Ilie, Camora – Muhar (Emerllahu ’69), Fică (Păun ’87), Keita (Djokovic ’77) – Cordea, L. Munteanu (Cernigoi ’87), Korenica (Biliboc ’87). Antrenor: Daniel Pancu.

  • Csikszereda: Pap – Gal Andrezly, Palmeş, Paszka – Vegh, Vereş – Anderson, Dusinszki (Jebari ’62), Bodo (Brugger ’90) – Szalay (Toth-Pal ’84). Antrenor: Robert Ilyeş.
  • Cartonaşe galbene: Munteanu ’40, Keita ’50, Ilie ’65 / Anderson ’80, Vegh ‘90+6
  • Arbitri: Horia Mladinovici - Andrei Constantinescu, Cosmin Vătămanu - Florin Mazilu
  • Arbitri VAR: Adrian Cojocaru, Claudiu Marcu
  • Observatori: Ioan Onicaş, Marcel Vasile