VIDEO Nadal a salvat 4 mingi de meci cu Goffin și va juca cu Alcaraz, în capul de afiș al sferturilor turneului ATP de la Madrid

rafael nadal ATP Masters 1000 Madrid david goffin Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 06 Mai 2022, 09:30
Data actualizarii: Vineri 06 Mai 2022, 09:38

Rafael Nadal a salvat două din cele patru mingi de meci avute de David Goffin folosindu-se de scurte. 

Rafael Nadal (35 de ani, 4 ATP) a avut mari dificultăți în a trece de faza optimilor de finală a ediției 2022 a turneului ATP Masters 1000 de la Madrid. Prezent pentru a 19-a oară consecutiv în turneul din capitala țării sale, campionul de la Australian Open l-a învins pe David Goffin (60 ATP), scor 6-3, 5-7, 7-6 (9), nu înainte de a salva patru mingi de meci, în tiebreak-ul setului final.

Nadal a ratat două mingi de meci în setul secund, dar și-a mobilizat nervii cel mai eficient tocmai atunci când a fost înghesuit de jucătorul belgian: două dintre cele patru mingi de meci au fost salvate prin intermediul unor scurte executate excelent, la care Goffin n-a mai putut să ajungă. 

Nadal/ Alcaraz vs. Djokovic, o posibilă semifinală în turneul ATP Masters 1000 de la Madrid

În sferturile de finală, Rafael Nadal va juca pentru a doua oară împotriva revelației tenisului spaniol, Carlos Alcaraz (19 ani, 9 ATP), care a jucat la rândul său trei seturi în optimi, trecând de Cameron Norrie (11 ATP), 6-4, 6-7, 6-3. 

Sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1000 din capitala Spaniei

  • Novak Djokovic - Hubert Hurkacz, ora 15:00
  • Rafael Nadal - Carlos Alcaraz, ora 17:00
  • Andrey Rublev - Stefanos Tsitsipas, ora 21:00
  • Felix Auger-Aliassime - Alexander Zverev, după 22:30

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!