Jannik Sinner (24 de ani, 1 ATP) avea doar un sfert de finală jucat la Madrid, înaintea primului titlu de campion pe care l-a cucerit, în ediția din 2026.
6-1, 6-2 a fost scorul semnat de italian în finala cu germanul Alexander Zverev, care nu a rezistat mai mult de 58 de minute pe teren.
Jannik Sinner, „distracție plictisitoare,” în ATP, în absența rivalului Carlos Alcaraz
Rezultatul nu aduce onoarea imaginii „sportului alb”, având în vedere că a fost o finală disputată între primii doi favoriți la câștigarea trofeului, iar Zverev a avut meciuri de câte două seturi în sferturi, respectiv în semifinale.
Cele patru break-uri apropiate de Sinner, raportate la un zero categoric în contul lui Zverev, pe serva numărului unu mondial, rezumă eficient discrepanța de forțe care a condus la un scenariu istoric.
Sinner - Zverev nu doar că a fost la ani-lumină distanță de dramatismul partidelor jucate odinioară de Nadal și Djokovic, la Madrid, dar nu a oferit nici un spectacol sportiv demn de timpul spectatorului.
19-9, raportul loviturilor direct câștigătoare și 5-15, scorul erorilor neforțate rezumă incapacitatea serioasă a lui Zverev de a intra în joc, de a-l împinge pe Sinner mai puternic, în spatele terenului, și de a dicta ritmul punctelor.
Sinner, modest despre istoricul record pe care l-a corectat, la Madrid
Campion la Paris-Bercy, Indian Wells, Miami, Monte-Carlo și Madrid, Jannik Sinner a devenit primul jucător care leagă cinci victorii în calendarul turneelor ATP Masters 1000.
A sărbătorit acest record istoric cu modestie, ținând să menționeze că nu se poate compara cu Roger Federer, Rafael Nadal sau Novak Djokovic.
„Înseamnă foarte mult. În același timp, așa cum am spus mereu, nu mă pot compara cu Rafa, Roger, Novak, ce au realizat ei este ceva incredibil.
Nu joc pentru aceste recorduri sau nu joc pentru recorduri în general. Joc pentru mine. Joc pentru echipa mea, pentru că ei știu ce se află în spatele acestor performanțe,” a fost reacția lui Jannik Sinner în conferința de presă organizată după finala din capitala Spaniei.
Sinner se distanțează de Alcaraz în clasamentul mondial
Jannik Sinner ocupă locul întâi al clasamentului ATP, cu 14,350 de puncte. Al doilea în ierarhie este Carlos Alcaraz, cu 12,960 de puncte.
1390 de puncte măsoară distanța dintre cei doi, în clasament. Alcaraz nu va participa la turneul de mare șlem de la Paris, câștigat în 2025 la capătul celei mai lungi finale din istoria întrecerii: 5 ore și 29 de minute, într-un duel în care Sinner a ratat, consecutiv, trei mingi de meci.