De două ori finalistă Roland Garros la 18 ani, Cori Gauff a devenit număr 1 WTA în proba de dublu feminin 

Cori Gauff numar 1 WTA Coco Gauff SUA Tenis WTA Tenis WTA proba de dublu Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Marti 16 August 2022, 10:00
Data actualizarii: Marti 16 August 2022, 10:03

Cori Gauff are toate motivele pentru a spera la o carieră fulminantă în tenisul de elită, ocupând la 18 ani prima poziție în clasamentul WTA de dublu și a 12-a, în ierarhia individuală. 

Cori Gauff și Jessica Pegula au sfârșit învinse de Simona Halep în proba individuală a turneului WTA 1000 de la Toronto, dar s-au mobilizat formidabil în proba de dublu, în care au reușit să iasă campioane, după o finală încheiată scor 6-4, 6-7, 10-5, în defavoarea duo-ului americano-australian, format din Nicole Melichar-Martinez și Ellen Perez.

Succesul celor două sportive din America pe tărâm canadian i-a garantat puștoaicei de numai 18 ani, Cori Gauff, urcarea pe locul întâi al clasamentuluI WTA de dublu. 

Cori Gauff (18 ani), noul număr 1 WTA în proba de dublu. La simplu, „Coco” este a 12-a jucătoare a lumii

De două ori finalistă la Roland Garros în acest an, Cori Gauff a avut neșansa de a le pierde pe amândouă, atât în proba de simplu, în fața Igăi Swiatek, cât și în proba de dublu, în favoarea echipei franțuzești, alcătuite din Caroline Garcia și Kristina Mladenovic. 

Cori Gauff intră astfel într-un club select al top 10 jucătoare tinere devenite numere 1 WTA. Deținătoarea recordului absolut în acest sens rămâne Martina Hingis, care, prin titlul cucerit la Australian Open, în 1997, a urcat pe prima poziție a ierarhiei WTA la vârsta de numai 16 ani și 3 luni. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!