Mijlocașul danez în vârstă de 34 de ani, legitimat în prezent la Wolfsburg, a acuzat probleme medicale grave în minutul 65 al partidei disputate la Odense. Fotbalistul s-a ținut de piept și a căzut pe gazon, motiv pentru care arbitrul a oprit definitiv meciul pentru ca medicii să poată interveni. Mijlocașul a părăsit stadionul pe targă, fiind conștient.
Prima reacție a lui Christian Eriksen după ce s-a prăbușit pe gazon: „A fost o situație diferită față de 2021”
Christian Eriksen a transmis primul mesaj public după momentele de groază de duminică, atunci când s-a prăbușit pe teren în timpul amicalului Danemarca - Ucraina.
Aparat salvator pentru mijlocașul danez
La o zi distanță de la nefericitul eveniment, Christian Eriksen a oferit detalii despre starea sa de sănătate, explicând cum a funcționat dispozitivul medical pe care îl are implantat după incidentul cardiac din 2021.
„Vreau să transmit că sunt bine și că sunt acasă alături de familia mea. După cum vă puteți imagina, faptul că defibrilatorul mi-a dat un șoc electric a avut un mare impact asupra mea și familiei mele, dar vreau să vă asigur că a fost o situație diferită față de cea din 2021. Sunt bine și deja mă recuperez”, a transmis Christian Eriksen.
Danezului i-a fost montat un defibrilator după stopul cardiac suferit la Euro 2021, în meciul cu Finlanda, iar acest aparat a fost crucial duminică seară.
„Pe lângă că le sunt recunoscător tuturor jucătorilor și celor din staff-ul medical, le sunt incredibil de recunoscător și medicilor care au avut grijă de mine și de inima mea în ultimii ani. Mulțumită expertizei lor, defibrilatorul meu a făcut exact ce trebuia să facă, să mă protejeze atunci când este nevoie”, a adăugat fotbalistul nordic.
În ceea ce privește viitorul imediat, Eriksen a punctat care sunt prioritățile sale: „În acest moment, mă concentrez la recuperare, la petrecut timpul cu familia mea, la mers în vacanță și la jucat fotbal alături de copiii mei”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News








