Sorana Cîrstea a încheiat în glorie ultimul turneu românesc la care a participat în carieră. 

Astăzi, după un meci dominat cap-coadă, „Sori“ a triumfat în finala Transylvania Open 2026: 6-0, 6-2 cu Emma Răducanu (Marea Britanie, 23 de ani, 30 WTA). Grație acestui rezultat, Cîrstea a dat o dublă lovitură: financiară și sportivă, după cum Sport.ro a arătat aici.

Sorana Cîrstea renunță la o deplasare într-o zonă „fierbinte“

În mod normal, campioana noastră ar fi trebuit să plece de la Cluj, la turneul de la Doha (Qatar). Aici, urma să o întâlnească pe Tjen (47 WTA), în turul I. Doar că, după cinci meciuri solicitante la Transylvania Open, „Sori“ a anunțat că nu va mai merge în Orientul Mijlociu. Decizia ei e una înțeleaptă și dintr-un motiv care n-are legătură cu sportul.

Concret, dacă s-ar fi dus, la Doha, Cîrstea ar fi riscat enorm! Fiindcă această zonă a lumii „fierbe“, în aceste zile, din cauza unui iminent atac al Statelor Unite asupra Iranului. Cele două țări sunt acum în negocieri pentru un acord nuclear însă, în cazul în care nu vor ajunge la un consens, războiul va fi declanșat, în mod cert. 

Iranul a anunțat deja că, în cazul unui atac american, va riposta lovind bazele militare ale americanilor din regiune. Și, având în vedere că cele mai importante sunt chiar la Doha, Sorana Cîrstea ar fi „tremurat“ în cazul unei călătorii aici.

Așa însă, după victoria de la Cluj, românca poate sta liniștită și departe de o zonă periculoasă, la ora actuală.

Parcursul Soranei Cîrstea spre trofeul Transylvania Open 2026

*Turul I: 6-4, 6-4 cu Rakhimova (93 WTA)

*Turul II: 6-1, 6-0 cu Zidansek (153 WTA)

*Sferturi: 7-5, 6-4 cu Potapova (58 WTA)

*Semifinale: 6-0, 6-3 cu Snigur (144 WTA)

*Finala: 6-0, 6-2 cu Emma Răducanu (30 WTA)