Fundașul român a intrat mai întâi pe final de meci, profitând de problemele de lot ale londonezilor, iar șansele sale de a juca mai mult cresc în perioada următoare, în contextul în care Cristian Romero, rivalul direct pe post, este suspendat pentru patru etape.

După înfrângerea de duminică, 0-2 cu Manchester United, echipa antrenată de Thomas Frank ocupă locul 14 în Premier League, cu 29 de puncte după 25 de etape. 

Mitică Dragomir îl face praf pe Radu Drăgușin: „Nu are vână!”

Fostul președinte al LPF l-a atacat dur pe internaționalul român și a pus sub semnul întrebării capacitatea acestuia de a face față nivelului ridicat din Premier League. 

„Nu are vâna de competiție înaltă. Nici moralul de competiție înaltă nu îl are. La fotbal, dacă nu reziști la tăvăleală, te duci acasă. Și ca fotbalist, și ca antrenor, și ca conducător. Pe Drăgușin nu-l vezi să reziste la tăvăleală. E sensibil”, a declarat Dragomir, la Fanatik.

În actualul sezon, Radu Drăgușin a bifat doar patru apariții, toate în Premier League. Următoarea ocazie de a juca va fi luni, 10 februarie, când Tottenham primește vizita lui Newcastle. 

Pe 22 februarie, „Spurs” vor juca tot pe teren propriu marele derby cu Arsenal, în etapa a 27-a. Toate meciurile din Premier League sunt transmise în exclusivitate pe VOYO și în format LIVE VIDEO pe Sport.ro.