EXCLUSIV Un rapidist, după ce Rareș Ilie a fost împrumutat de Nice la Maccabi Tel Aviv: "Sincer, eu mă bucur că nu a venit la Rapid!"

Rares Ilie Maccabi Tel Aviv paul iacob Rapid Transfer Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 02 Februarie 2023, 17:57
Data actualizarii: Joi 02 Februarie 2023, 17:58

Rareș Ilie a acceptat să fie împrumutat în Ligat Ha'Al și a refuzat întoarcerea în Superligă.

Paul Iacob (26 de ani) crede că Rareș Ilie a luat o decizie bună când a acceptat un împrumut în Israel, deși se vorbea de revenirea sa în Giulești. Stoperul spune că nu este adeptul repatrierilor și că fotbaliștii români ar trebui să lupte mai mult pentru locurile lor la echipele din străinătate la care se transferă. 

"Dacă s-a dus în Israel, înseamnă că e cea mai bună variantă pentru el"

"Sigur că Rareș Ilie ne putea ajuta, e un jucător foarte bun. Dar, sincer, eu mă bucur că Rareș nu a venit la Rapid. Mă bucur pentru el, în primul rând. Nu sunt adeptul repatrierilor. Dacă ai jucat bine aici, ți-ai făcut treaba și ai reușit să pleci în afară, la o echipă mai bună, de ce să te întorci la nivelul la care ai fost? Și așa se zice că fotbalistul român renunță prea ușor și revine imediat acasă. Dacă s-a dus în Israel, înseamnă că e cea mai bună variantă pentru el și cred că o va evolua bine acolo, pentru că are calități foarte bune.

În schimb, cred că e un lucru pozitiv că Sefer a rămas la noi. Orice mână de ajutor e binevenită, în acest sezon. Dacă Toni a decis să rămână, e decizia lui și știe ce face. Noi suntem alături de el. Îl așteptăm în continuare la antrenamente, îl vom sprijini cum putem", a declarat Paul Iacob pentru Sport.ro. 

Rareș Ilie și Paul Iacob, cărți de vizită

Rareș Ilie (19 ani) a fost crescut la juniorii cluburilor Cautis Steaua Sudului, Juniorul București și FC Rapid 1923, iar la seniori a evoluat pentru Rapid (2020-2022) și Nice (2022). A fost împrumutat la Maccabi Tel Aviv, locul secund în prima ligă israeliană, după ce a adunat opt prezențe (5 ca titular) pentru ocupanta locului opt în Ligue 1, în acest sezon. A fost cumpărat de echipa de pe Coasta de Azur cu cinci milioane de euro, în iulie 2022, iar acum este cotat la 3 milioane de euro. Evoluează ca extremă stânga și este internațional U21. 

Paul Iacob (26 de ani) a fost format la juniorii Farului și Academiei Hagi, iar la seniori a evoluat, între 2014 și 2023, la FC Viitorul, Gaz Metan Mediaș, FC Brașov, ASA Tg. Mureș, Dunărea Călărași, Chindia Târgoviște și Rapid. A venit liber de contract în Giulești, vara trecută, deși mai era dorit de FCSB sau CSU Craiova, și a strâns 12 prezențe (9 ca titular) în acest sezon. Poate evolua ca stoper și închizător, este cotat la 850.000 de euro și are în palmares Cupa și Supercupa României cu Viitorul, dar și promovări cu Mediaș și Călărași. 

Text  - Gabriel Chirea

Foto - @MaccabiTLVFC, Gabriel Chirea

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!