VIDEO "Revine Rareș Ilie la Rapid?". Răspunsul lui Adi Mutu și anunț despre transferuri

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 19 Ianuarie 2023, 18:35
Data actualizarii: Joi 19 Ianuarie 2023, 18:34

Adrian Mutu, antrenorul celor de la Rapid, a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu Sepsi, care se joacă vineri, de la ora 20:00, în cadrul rundei cu numărul 22 din Liga 1.

La conferința de presă, Mutu a confirmat că Rapid a plătit datoria de 800.000 de euro către fostul jucător al giuleștenilor, Daniel Pollo Barion Paulista, iar clubul a scăpat acum de interdicția la transferuri.

Adrian Mutu: "Suntem în negocieri cu doi-trei jucători"

Tehnicianul giuleștenilor a anunțat că Rapid se află acum în negocieri cu doi-trei jucători, însă a negat că Rareș Ilie, aflat acum la Nice, ar fi o țintă. De asemenea, Mutu a recunoscut că regretă transferul ratat al lui Gicu Grozav, de la Petrolul.

"Dacă mă întrebați de transferuri, de azi putem să facem transferuri. Ne aflăm în discuții și negocieri cu câțiva jucători. Aștept, am încredere în club și sper să ajungă cât mai repede. Dacă nu, mergem înainte. Problemele mari de lot le-am avut în noiembrie-decembrie, când am avut foarte mulți accidentați.

(n.r - despre transferul ratat al lui Gicu Grozav) El e un fotbalist care poate da mult fotbalului românesc. Cred că orice echipă și l-ar dori. A avut o parte din sezon bună, a dat și goluri, e un jucător valoros, a fost și la echipa națională. Are un talent peste media campionatului. Îmi pare rău, dar nu cred că am fost niciodată aproape de a-l transfera.

(n.r - despre posibila revenire a lui Rareș Ilie la Rapid) Nu cred. Și nu ar fi nici indicat pentru el, în primul rând.

Suntem în negocieri cu doi-trei jucători. Nu putem să vă dăm numele pentru că nu cred că ar fi corect pentru situația în care suntem. Atunci când se va finaliza, cu siguranță veți afla", a spus Adrian Mutu, la conferința de presă.

Rapid, niciun transfer în această iarnă

Antrenor - Adrian Mutu (confirmat)

Veniri - /

Reveniri după împrumuturi - /

Plecări - Alexandru Mățan (România / 23 de ani / mijlocaș ofensiv / Columbus Crew / împrumut expirat), Jakub Vojtus (Slovacia / 29 de ani / atacant / contract reziliat), Younes Bnou Marzouk (Maroc, Franța / 26 de ani / atacant / contract reziliat), Damien Dussaut (Martinica, Franța / 28 de ani / fundaș dreapta / contract reziliat)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!