Echipele pe care le-a refuzat Rareș Ilie pentru a semna în Israel: "Ne-am luptat foarte mult să îl aducem aici"

Rares Ilie Hajduk Split Israel Maccabi Tel Aviv strasbourg Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Februarie 2023, 15:40
Data actualizarii: Miercuri 01 Februarie 2023, 15:40

Rareș Ilie (19 ani) va juca până la finalul acestui sezon în tricoul israelienilor de la Maccabi Tel Aviv.

Presa din Israel a scris, miercuri dimineață, că Maccabi Tel Aviv (locul 2 în campionat) a ajuns la un acord cu Nice pentru împrumutul lui Rareș Ilie până la finalul sezonului, fără opțiune de cumpărare. Mijlocașul român urmează să fie prezentat oficial astăzi.

Rareș Ilie a mai avut oferte de la Strasbourg și Hajduk Split, spune agentul

Impresarul Jonathan Benbaron, de la firma Classico Sports Management, este, potrivit presei din Israel, agentul care a rezolvat transferul lui Rareș Ilie la Tel Aviv. El a dezvăluit ce oferte a mai avut fostul jucător de la Rapid, dar și posibilitatea ca mutarea la Maccabi să devină permanentă.

"A avut oferte de la Strasbourg și Hajduk Split. Ne-am luptat foarte mult să îl aducem aici. Barak Itzhaki (n.r - directorul sportiv de la Maccabi Haifa) a făcut o treabă excelentă și am reușit să închidem rapid afacerea.

Dacă este bun și își dorește să rămână, totul se poate negocia, însă în momentul de față nu avem asta în plan", a spus Jonathan Benbaron, potrivit Sport5.

Strasbourg, formație din Ligue 1, ocupă locul 17 în campionat și luptă pentru evitarea retrogradării, fiind la trei lungimi în spatele ultimei poziții care asigură salvarea.

Hajduk Split se află acum pe locul secund în Croația, la șapte lungimi în spatele liderului Dinamo Zagreb.

Rareș Ilie, doar 366 de minute la Nice în jumătate de sezon

Rareș Ilie (19 ani) a prins foarte puține minute la Nice după transferul de la Rapid, din vară.

Rapid ar fi încasat suma de 5 milioane de euro pentru transferul lui Rareș Ilie, însă mijlocașul a traversat o primă parte de sezon complicată în Franța. A jucat în doar 8 meciuri, iar ultima sa aparție într-un duel oficial a fost pe 6 octombrie, într-un duel cu Slovacko din Conference League.

VIDEO Daniel Pancu: "Rareș Ilie va avea probleme la Maccabi Tel Aviv, dar nu e un pas înapoi"

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!