EXCLUSIV Șofer de troleibuz din Brașov, AUR pentru România la Mondialele de Jiu-Jitsu. Corneliu Zavoianu, poveste de film: "Aproape mi-am rupt ligamentele"

Șofer de troleibuz din Brașov, AUR pentru România la Mondialele de Jiu-Jitsu. Corneliu Zavoianu, poveste de film: "Aproape mi-am rupt ligamentele" Sporturi

Corneliu Zavoianu e șofer de troleibuz, dar recent a cucerit aurul pentru România la Mondialele de Jiu-Jitsu.

Corneliu Zavoianu a reușit performanța de a aduce României trei medalii la Campionatele Mondiale de Jiu-Jitsu Brazilian pentru Amatori, care a avut loc în Polonia (Cracovia), în luna septembrie. În vârstă de 46 de ani, tată a trei copii, numele lui Corneliu Zavoianu nu spune multe la prima vedere, dar are o poveste de viață care poate inspira, în urma celor transmise în interviul acordat pentru Sport.ro.

În viața de zi cu zi este șofer de troleibuz al Regiei Autonome de Transport Brașov (RATBV), după ce a lucrat pe vase de croazieră, a practicat schiul în copilărie, a fost și profesor, fotograf, dar a fost implicat și în proiecte IT.

Corneliu Zavoianu, aur pentru România la CM de Jiu-Jitsu pentru Amatori

În Polonia, la competiția de arte marțiale, Corneliu Zavoianu a cucerit medalia de aur la Categoria Ultra Grea (+99 de kilograme), medalia de aur la Categoria Ultra Grea (+99 de kilograme) Master și medalia de argint la Categoria Ultra Grea Adult (+99 de kilograme).

Pasiunea pentru jiu-jitsu a fost descoperită de mult timp, dar a devenit mai mult de atât în urmă cu patru ani, când a lucrat ca șofer de autobuz în Islanda.

Participarea la Mondialele din acest an era cu semnul întrebării, după ce o accidentare banală la locul de muncă, în martie, după ce a călcat strâmb în troleibuzul pe care îl conduce, când făcea curat, îi putea anula prezența, deși mental era pregătit.

Aproape și-a rupt ligamentele gleznei... în troleibuz

S-a recuperat, nu total, dar a decis să zboare în Cracovia pentru Mondialele Amatorilor, chiar dacă glezna încă îl incomoda să evolueze la cel mai înalt nivel. A renunțat inclusiv să poarte gleznieră în timpul întrecerii, tocmai pentru a nu le da impresia adversarilor că ar putea fi accidentat, iar strategia a funcționat. S-a întors cu două medalii de aur și una de argint din Polonia.

  • Corneliu zavoianu 02

”Am trei ani de când sunt șofer la RATBV. Referitor la jiu-jitsu, am tot cochetat cu sporturile de contact, mergeam la karate, la lupte, dar nu am abordat partea aceasta mai serios. Am început să practic mai des în Islanda, pentru mișcare, pentru lupta cu kilogramele, iar ceva mai serios a devenit în ultimii patru ani, cam așa.

Anul acesta, Mondialul era să fie compromis, m-am accidentat la gleznă chiar în troleibuz! Aproape mi-am rupt ligamentele de la gleznă în martie. Apoi, nu prea m-am antrenat, am făcut recuperare.

Glezna nu a fost recuperată total la concurs. Am concurat, cumva, accidentat. O chestie din culise... dacă îmi puneam o gleznieră în concurs, puteam să le dau idei adversarilor, așa că am evitat să port, nu am purtat. Se duceau în procedee directe, așa că am intrat fără nimic gleznieră.

Vreau să spun de la bun început că e vorba de Campionatul Mondial de Amatori, pentru că am primit destul de mult hate. E vorba de un concurs de amatori și vreau să accentuez acest aspect.

Am reușit să iau trei medalii, iar pentru mine e foarte bine, sunt foarte mulțumit de cum m-am comportat, ținând cont de faptul că am avut și această problemă la gleznă.

Concurez pentru mine, o fac, cumva, și pentru familie, chiar dacă soția nu prea este de acord să concurez. Pe de altă parte, de când fac jiu-jitsu nu am avut nici măcar o accidentare! Singurele accidentări au fost în troleu, acum, când voiam să fac curat, și când am căzut cu trotineta electrică (n.r. – râde)”, a spus Corneliu Zavoianu în dialogul cu reporterul Sport.ro.

Viață de film a lui Corneliu Zavoianu: de la cariera de profesor, la cea fotograf și șofer în Islanda. Și-a cunoscut soția în Brazilia 

Corneliu Zavoianu și-a povestit traiectoria celor 46 de ani, care la prima citire pare trăită de mai multe persoane. A terminat facultatea, a finalizat un master, iar ulterior partea profesională i-a fost afectată de criza economică din 2009, dar și de pandemia din 2020.

A fost profesor de economie, ulterior a intrat în domeniul privat, iar evenimentul din 2009 l-a dus în punctul în care să se orienteze către pasiunea pe care o avea, de fotograf, pe vase de croazieră. A văzut aproape întreaga lume, iar cel mai departe din România a ajuns în America de Sud.

De altfel, ca o întâmplare de film, Corneliu Zavoianu și-a cunoscut soția chiar pe vasul de croazieră, în Brazilia, deși este tot din Brașov și casele le erau despărțite de 3 kilometri!

După câțiva ani s-au retras în orașul natal, au decis să își întemeieze o familie, iar Corneliu a hotărât, după un timp, să își înceapă propriul business, de fotografie.

Din cauza pandemiei a avut de suferit, a pierdut evenimentele, iar apoi a ajuns în Islanda, ca șofer de autobuz, unde a început să practice mai intens jiu-jitsu, în primă fază pentru a slăbi. S-a întors în țară, a continuat pasiunea, dar s-a angajat șofer de autobuz la RATBV. Acum se antrenează la Eden Jiu-Jitsu pentru următoarele competiții interne și internaționale. Următorul concurs din afara României va avea loc în 2027.

”Povestea mea de viață are turnuri abrupte, închise, a fost criza economică din 2009, a fost și pandemia din 2020. Să o luăm cu începutul, am terminat Facultatea de Management și Masterul de Management. Facultatea am făcut-o la Spiru Haret Brașov, iar masterul la Facultatea Transilvania. Apoi, am început partea profesională ca profesor de economie, dar a trebuit să trec prin multe schimbări. În sistemul de învățământ erau salariile care erau și am hotărât să schimb.

Ulterior, am făcut pasul în domeniul privat, la Grupul ICCO (n.r. - proiecte industriale complexe, construcții, instalații, energie și servicii). Lucrurile au mers bine până în 2009, când a venit criza financiară, au fost restructurările și s-a dus de râpă ce s-a întâmplat până atunci.

Am decis să merg pe vase de croazieră apoi, am plecat ca fotograf. Era pasiunea mea și am cutreierat lumea din 2009 până în 2012. Cel mai îndepărtat punct de România a fost Brazilia... am fost și în Argentina. Aș spune America de Sud la modul general.

În acel moment nu aveam familia, ba chiar acolo mi-am cunoscut soția, pe vasul de croazieră, lucra chiar pe același vas cu mine. Prin apele Braziliei ne-am cunoscut, să zic așa, dar și ea era din Brașov, stătea la vreo 3 kilometri de casa mea.

În 2012 am decis să ne retragem acasă, să ne întemeiem o familie. M-am angajat la un call center, la o firmă care se ocupa cu computerele Dell, am avut un parcurs ascendent, am urcat în zona de management, am fost și team leader, dar ca înlocuitor pentru un coleg care era în concediu de creștere copil.

În paralel, mai făceam și poze, aveam un proiect personal. Făceam poze în cluburi, la evenimente și așa mai departe. Am avut și trei joburi în același timp, eram foarte obosit.

Aveam foarte multe evenimente, peste 100 pe an, era un business bun, dar a venit pandemia! Rămăsese singura sursă de venit, pentru că am renunțat la jobul de zi cu zi, iar pandemia a dus la pierderea tuturor evenimentelor. Făcusem investiții importante, dar totul s-a stricat atunci, în 2020.

Nu știam către ce să mă îndrept, dar, pentru că îmi place condusul, am decis să fac școala de șoferi pentru profesioniști, pentru tir, pentru camioane. Doamna de la ghișeu mi-a propus să îmi facă un pachet, mi-a propus să fac și D-ul, pentru autobuze, să am toate categoriile.

Am mai plătit ceva în plus și am făcut și D-ul. Mi-am dat seama, în timpul școlii, că îmi plăcea să conduc autobuze. Am depus, apoi, CV-ul la RAT Brașov, știam că sunt salarii decente, dar ajungeai foarte greu acolo. Depuneai CV-ul și erai pe lista de așteptare vreo doi ani, era un astfel de sistem, pentru că erau multe solicitări. Dar, ei cereau și experiență, iar eu nu aveam.

Atunci, întâmplător, la ceva timp, am aplicat pentru un job de șofer de autobuz în Islanda. Islandezii m-au sunat, am avut un interviu în engleză, mi-au prezentat oferta salarială, de 4.000 de euro pe lună, iar astfel am decis să încerc, să văd cum e.

A fost foarte bine! Am stat mai mult de un an, pe autobuze, pe autocare de excursii, pe tot ce se poate. Am avut o super experiență pe zăpezile din Islanda, iar între timp m-au sunat de la RATBV. Voiam să mă întorc la familie, iar acela a fost momentul în care am simțit că trebuie, că e momentul oportun, să fac și ce îmi place.

Corneliu Zavoianu: "Am plecat pentru trei luni în Islanda"

Am plecat pentru trei luni în Islanda, dar până la urmă am stat un an acolo. Oamenii din Islanda m-au lăsat să plec, chiar dacă, în mod normal, trebuie să stai două luni în preaviz. Au fost foarte ok cu mine, m-au apreciat pentru că mi-am făcut treaba și chiar mi-au spus că, dacă vreau să mă întorc acolo, am mereu ușa deschisă.

Am făcut și schi în copilărie, aveam o problemă de sănătate, iar doctorul le-a recomandat părinților să fac acest sport. Am avut o viață în care pot să spun că am încercat să fac tot ce se poate, dar asta poate și din cauza faptului că au tot apărut anumite probleme în viață, de la pandemie, până la criza economică”, și-a povestit, pe scurt, viața Corneliu Zavoianu, în dialogul cu Sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!