S-a aflat! Primul club care vrea să-l transfere pe Kylian Mbappe de la Real Madrid

S-a aflat! Primul club care vrea să-l transfere pe Kylian Mbappe de la Real Madrid La Liga

Kylian Mbappe (27 de ani) este în centrul unui scandal la Real Madrid.

Mbappe a reușit să-i enerveze pe fanii celor de la Real Madrid cu escapada sa din Sardinia, din perioada în care atacantul francez a fost ”indisponibil” din cauza unei accidentări. Mulți dintre aceștia îl vor plecat și există chiar și o petiție, semnată de peste 12 milioane de fani, pentru ca Florentino Perez să-l vândă în vară.

Mai mult, episodul ”Sardinia” ar fi adus tensiuni și în vestiar. Sunt mulți jucători de la Real Madrid care nu ar fi mulțumiți de atitudinea și implicarea lui Mbappe, dar sunt și câțiva care sunt de partea starului francez.

Liverpool vrea să-l transfere pe Kylian Mbappe de la Real Madrid

  • 642144111 18599663209013520 4235842297083460326 n

Real Madrid a luat deja o decizie cu privire la Mbappe și este gata să-l vândă în cazul în care va primi o ofertă de nerefuzat. Primul club interesat de starul francez ar fi chiar Liverpool.

”Cormoranii” au avut un sezon dezamăgitor, în contextul investițiilor de peste 500 de milioane de euro din vară și, chiar dacă vor prinde, cel mai probabil, un loc de UEFA Champions League, ambițiile sunt mari pentru sezonul următor. Liverpool explorează acum posibilitatea de a-l transfera pe Mbappe, scrie football365.com.

Interesul lui Liverpool pentru Mbappe nu este o noutate. Șefii clubului au vrut să-l transfere și în urmă cu doi ani, când acesta a devenit liber de contract după despărțirea de PSG, dar starul francezul a ales-o pe Real Madrid.

Cu 41 de goluri în 41 de meciuri, Mbappe este cel mai productiv jucător al lui Real Madrid în acest sezon, deşi se aşteaptă ca clubul să experimenteze al cincilea sezon fără trofeu din secolul XXI, după 2004-2005, 2005-2006, 2009-2010 şi 2020-2021.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!